- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.10.2012, 17:55)
- Alina Novaceanu ,
Ameninţarea sau lovirea medicilor şi a personalului medical va fi pedepsită
Camera Deputaţilor a adoptat marţi o lege care prevede incriminarea faptelor de ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă săvârşite împotriva medicilor, asistenţilor medicali, şoferilor de ambulanţă.

Parlamentul adoptă legea care incriminează ameninţarea sau lovirea medicilor şi personalului medical (Imagine: Shutterstock)
Legea a fost adoptată cu 186 voturi "pentru".
Proiectul privind moficarea legii reformei în domeniul sănătăţii incriminează faptele de ameninţare, lovire, sau alte violenţe, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă săvârşite împotriva personalului sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii prin stabilirea unor pedepse similare celor prevăzute de Codul penal pentru infracţiunea de ultraj.
"Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice alt fel de personal din sistemul sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii, ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă", se arată în proiect.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Lovirea sau orice acte de violenţă săvârşite împotriva personalului sanitar aflate în exerciţiul funcţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, vătămarea corporală se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 6 ani, iar vătămarea corporală gravă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 ani la 12 ani, potrivit proiectului de lege care a fost adoptat deja de Senat.
Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Boc, iar Camera Deputaţilor este for decizional.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe