- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.03.2023, 15:39)
- Cosmin Pirv
Amenzi de 72.000 de lei şi peste 250 kilograme de peşte confiscate din Piaţa Obor
Inspectorii ANSVSA au aplicat amenzi de 72.000 de lei şi au confiscat peste 250 de kilograme de peşte din Piaţa Obor, în cadrul unei acţiuni fulger desfăşurate vineri, înainte de Buna Vestire.
![Imaginea articolului Amenzi de 72.000 de lei şi peste 250 kilograme de peşte confiscate din Piaţa Obor](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/21735917/1/peste.jpg?width=560)
FOTO ANSVSA
Potrivit unui comunicat al ANSVSA, au fost verificate 12 unităţi şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 72.000 de lei. Totodată, au fost confiscate 254 kg de peşte şi produse din pescuit.
Printre neregulile descoperite se numără nerespectarea normelor privind condiţiile de depozitare, etichetare, ambalare şi manipulare a produselor alimentare, nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite şi încălcarea normelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor şi lipsa programelor de autocontrol în cadrul unităţilor.
ANSVSA recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare numai din unităţi sau spaţii aflate sub control sanitar veterinar.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=21735917&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe