Garda Naţională de Mediu anunţă că „în baza Planului de Control, realizat în colaborare cu ANAF-Directia Generală Antifrauda Fiscală Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, prin structurile specializate ale Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (S.I.C.E.), a verificat 2 societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate, colectarea plantelor şi fructelor din flora spontană, respectiv prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor”.
Verificările comisarilor au scos în evidenţă faptul că o societate a recoltat în anul 2024 o cantitatea de aproape 18 tone de trufe, fără să solicite autorizaţie de recoltare/achiziţie şi comercializare a plantelor din flora spontană, astfel fiind eludată legislaţia specifică protecţiei mediului.
Pe lângă lipsa autorizaţiilor, cazul de faţă reprezintă un risc de supraexploatare a potenţialului biologic de regenerare, au mai stabilit comisarii de la Garda Naţională de Mediu.
În consecinţă comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 80.000 lei.