Amenzile pentru cei care nu respectă regimul stării de urgenţă, majorate de 20 de ori

Publicat: 01 04. 2020, 12:15
Actualizat: 24 08. 2021, 16:22

Potrivit comunicatului GCS, transmis miercuri, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării stării de urgenţă.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţaile, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

GCS mai arată că amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de joi, 2 aprilie 2020.

„În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări; refacerea unor amenajări”, potrivit GCS.

Aceste măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.