- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AMR: Separaţia puterilor în stat nu mai priveşte puterea judecătorească
Asociaţia Magistraţilor din România reclamă transformarea magistratului în funcţionar public, lipsa de fonduri pentru citaţii, încărcătura de lucru, legislaţia defectuoasă şi mediatizarea negativă a justiţiei şi comentarea hotărârilor, adresându-se într-un comunicat luni "Către nimeni şi fiecine".
AMR: Separaţia puterilor în stat nu mai priveşte puterea judecătorească
"Puterea judecătorească care poate să înlăture legea română de la aplicare ori să anuleze hotărârile executivului sau să nu aplice hotărâri ale Curţii Constituţionale, dacă toate acestea se află în discordanţă cu reglementările internaţionale la care România este parte sau cu jurisprudenţa comunitară ori a drepturilor omului, trebuie redusă prin comparaţie sindicalistă la apropieri palpabile: magistrat - subcomisar - tenor", se mai precizează în documentul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
În scrisoarea "Către nimeni şi fiecine" se mai reproşează şi faptul că nimeni nu ţine cont în discuţiile despre venitui de restricţiile ori privaţiunile legale ale magistratului şi că magistratul a devenit un reper negativ, restul categoriilor de venituri fiind a puterilor în stat şi prin urmare intangibile.
Asociaţia amendează faptul că magistraţii sunt criticaţi fără să se poată apăra, fiind nişte "ficţiuni formale", puterea judecătorească fiind ignorată.
Un alt punct din epistolă se referă la sesizarea preşedintelui Traian Băsescu care a cerut Curţii Constituţionale să constate un conflict de interese între puterea judecătorească şi Executiv.
"Magistratul nu reprezintă decât formal o putere în stat. Puteri efective în stat sunt cele neincluse în agitaţia publică privind legea unică de salarizare, al cărui conţinut precis nu se ştie decât ca atmosferă publică negativă faţă de magistrat, luat doar ca reper de salarizare. El trebuie adus în viaţa sindicală şi înfierat public. Restul puterilor în stat, ca şi Curtea Constituţională, rămân ca puteri, ori instanţă de contencios constituţional discriminare care se manifestă şi în privinţa antrenării răspunderii fiecăreia pentru actele ori faptele lor. Doar magistraţii trebuie să răspundă, pentru că doar ei trebuie reduşi la statutul de funcţionar, salarizat bugetar ca pedeapsă pentru afirmarea independenţei lor", se mai precizează în scrisoare.
Concluzia AMR este că nimănui nu îi pasă de consecinţele sociale a acestor măsuri, puterea judecătorească urmând să rămână fără independenţă, să fie funcţionarizată şi subordonată.
"În rest vor rămâne puteri, dar fără elementul peren şi de stabilitate dat de puterea judecătorească şi drept fără dreptate, spre a ne invita la o reflecţie dramatică. Care este beneficiul post revoluţionar şi binele statului de drept, dacă dreptul la un judecător a devenit dreptul la un funcţionar şi actul de justiţie, un serviciu funcţionăresc la fel ca plata impozitului sau a oricărei alte taxe", mai spun magistraţii.
AMR mai spune că puterea judecătorescă este pe care de la fi distrusă pentru că nu poate fi controlată.
"Europa? Ceva îndepărtat. Drepturile omului? O simplă sintagmă care va triumfa doar pentru cine trebuie. Legea? Orice şi oricum din moment ce un funcţionar public nu va putea ieşi din subordonarea impusă. Echilibrul statului? Doar un cumul de puteri. Exemplele pot continua la infinit, însă frica trebuie să ne cuprindă chiar şi ca exerciţiu de imaginaţie", se sublinează în finalul scrisorii "Către nimeni şi fiecine".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO