Analiză Clubulcopiilor.ro. Părinţii vor scoate din buzunar 100.000 de euro pentru creşterea până la 19 ani a unui copil născut în România, în 2024
Costul total pentru creşterea unui copil născut în 2024 este estimat la 594 070 RON pentru primul copil şi 417 989 RON pentru cel de-al doilea copil. Aceste valori includ ajustările cu inflaţia, luând în considerare o rată medie anuală de 4,4%, care reprezintă media anuală a inflaţiei în România în ultimii 18 ani, potrivit analizei.
Cheltuielile incluse în studiu sunt: alimentaţia, îmbrăcămintea, vacanţele cu familia, incluziunea socială, comunicaţie, educarea şi formarea în mediul şcolar, igiena personală, locuinţa şi transportul.
Cheltuieli mai mari pentru copii odată cu adolescenţa
Potrivit analizei, părinţii scot mai mulţi bani din buzunar pentru alimentaţie, îmbrăcăminte şi incluziune socială pentru adolescenţii cu vârste între 15 şi 19 ani, fiind urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. Alimentaţia ajunge, anual, la aproape 7700 de lei pentru cei de 15-19 ani, respectiv 6400 de lei pentru cei de 11-15 ani. Îmbrăcămintea costă 3100-3200 de lei anual pentru cele două categorii de vârstă menţionate anterior, iar pentru activităţile extracurriculare şi cele din timpul liber, costurile se ridică la 2200-2400 de lei anual odată cu intrarea copilului la şcoală. În cazul educaţiei, cei mai mulţi bani se duc odată cu intrarea copilului la şcoală, aproximativ 3500 de lei anual.
Igiena personală şi locuinţa, mai scumpe la copiii mici
Nou-născuţii au nevoie de produse de igienă personală special concepute pentru ei, iar acest lucru ridică inclusiv cheltuielile anuale. Astfel, părinţii scot din buzunar aproximativ 2500 de lei în primul an de viaţă al copilului.
În cazul locuinţei, costurile se ridică la aproape 8000 de lei în primul an, luându-se în calcul dotarea şi amenajarea camerei copilului cu cele necesare.
Analiza completă, defalcată pe categorii de vârstă şi cheltuieli, poate fi consultată AICI.