Mama copiilor din Galaţi, bătuţi cu bestialitate de tatăl lor, s-a întors din Anglia/ Protecţia Copilului: Trebuie să demonstreze că poate avea grijă de ei

Publicat: 09 04. 2019, 12:11
Actualizat: 24 08. 2021, 07:28

Copiii au fost luaţi de acasă imediat după producerea incidentului violent, iar reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului au decis să-i ducă temporar la una dintre bunici. Cei doi vor fi luaţi de mama lor, care marţi s-a întors din Anglia, dacă femeia va demonstra că poate să aibă grijă de ei.

Autorităţile au început o anchetă, iar femeia şi rudele sale se află la Primăria din Nicoreşti pentru a discuta cu reprezentanţii autorităţilor.

„Mama trebuie să demonstreze că poate avea grijă de copii. Are toate drepturile asupra copiilor, are drepturi legale ca orice mamă. Se face o anchetă, sunt întrebaţi şi ceilalţi membri ai familiei despre situaţia creată”, a declarat pentru MEDIAFAX, directorul adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi, Ciprian Groza.

Incidentul s-a produs în urmă cu opt zile în comuna Nicoreşti din judeţul Galaţi. În imaginile foarte violente apar cei doi copii, o fată de cinci ani şi un băiat de doi ani, care sunt bătuţi crunt de tatăl lor. Părintele filmează întreaga scenă şi îi ameninţă pe copii că îi omoară. Tatăl violent nu se opreşte din lovituri, deşi copiii plâng şi la un moment dat cad din pat din cauza palmelor primite.

Filmarea a fost trimisă de agresor soţiei sale care se afla în Anglia şi ulterior o rudă a anunţat Poliţia.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au emis ordin de protecţie provizoriu, interzicându-i bărbatului să se apropie de copii. De asemenea, agresorul s-a ales cu dosar penal şi între timp a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.