- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anastase: Repatrierea romilor poate fi o soluţie de moment, dar pe fond, problema nu se rezolvă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, joi, la RFI, că repatrierea romilor poate fi o soluţie de moment, dar pe fond, problema nu se rezolvă, reacţia oficialului venind în ziua când Franţa trimite la Bucureşti 79 de rom care au acceptat să revină acasă contra unor sume.
Anastase: Repatrierea romilor poate fi o soluţie de moment, dar pe fond, problema nu se rezolvă (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Evident, poate fi o soluţie de moment pentru o comunitate, în momentul în care consideră că este într-un anumit fel agresată. În schimb, pe fond, problema nu se rezolvă. Pe fond, abordarea nu este cea corectă şi lucrul acesta a fost spus nu numai de autorităţile române, ci şi de Comisia Europeană şi nu o dată, ci în repetate rânduri. Vinovăţiile colective nu sunt cele corecte. Sigur, pentru cei care greşesc există legea. Abordarea într-un mod colectiv nu este calea nici corectă, nici europeană", a afirmat, la RFI, Roberta Anastase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat că problema romilor nu este una românească sau franceză, ci una europeană.
"Aici sunt două şcoli de gândire: cele care privesc problema romilor ca o problemă de nivel naţional şi cele care privesc problema ca una de nivel european, care necesită o abordare europeană. Când eram europarlamentar, am propus înfiinţarea unei agenţii europene pentru romi, care să gândească tocmai aceste politici de integrare la nivel european, pornind de la premisa că, în sine, această comunitate este una nomadă, care se mută dintr-un loc într-altul şi pe care nu o poţi ţintui pe un anumit teren", explică fostul parlamentar european.
Roberta Anastase a afirmat că şi ţările de origine au o responsabilitate mare în privinţa integrării romilor în societate. "Responsabilitatea ţărilor de origine este extrem de mare. Fără îndoială, s-au făcut progrese importante, dar nu suficiente. Sunt mult mai multe lucruri de făcut", a conchis ea.
Joi, urmează să fie repatriaţi din Franţa 79 de romi. Ei au acceptat de bună voie să revină în ţară. În total, până în 26 august, vor reveni în România, din Franţa, 371 de romi, în contextul în care autorităţile franceze sunt criticate pentru politica lor securitară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO