- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anca Constantinescu: Am venit spontan la Piaţa Universităţii, nu e un eveniment organizat de PDL
Fostul deputat PDL Anca Constantinescu, prezentă, marţi, la manifestaţia din Piaţa Universităţii, a declarat că a venit spontan la această acţiune, după ce a urmărit informaţiile transmise de unele televiziuni, ea menţionând că nu este un eveniment organizat de PDL.
Manifestaţii similare de solidaritate cu protestatarii de la Timişoara au avut loc la Târgovişte, Constanța, Braşov, Cluj-Napoca şi Bucureşti (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Oamenii ăştia au dreptate, nu mai au televiziunile dreptul să transmită nimic. Nici nu ştiu ce mai vor, ce mai au de furat din ţara asta, bănci nu mai avem, libertate de exprimare nu mai avem. Vă convine că televiziunile nu dau decât Geoană şi Crin Antonescu? E dreptate în ţara asta? Au început deja să ne pună căluşul în gură", a spus Anca Constantinescu.
Întrebată dacă evenimentul a fost organizat de PDL având în vedere că au fost împărţite şi pliante anti-Geoană, democrat-liberala a spus că nu este un eveniment organizat de PDL şi că ea nu a văzut niciun pliant.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Nu e PDL. Nu e o mişcare PDL, e pur şi simplu. Eu nu am văzut niciun pliant anti-Geoană aici. Eu am venit spontan. Am văzut vreo doi trei de la partid", a spus Constantinescu.
La manifestaţie au mai fost prezenţi şi alţi democrat-liberali, precum Toader Paleologu, care a declarat că participă în calitate de spectator sau Daniel Funeriu. Pentru o perioadă, a fost văzut şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.
În jurul orei 21.00, un cetăţean, care s-a recomandat a fi "un om de pe stradă căruia i-a ajuns cuţitul la gât", a spus de la microfon că Geoană a plecat la Moscova să KGB-izeze România, strigând la final "Trăiască Băsescu!", fiind urmat de manifestanţi care au strigat şi ei "Băsescu, Băsescu".
Câteva sute de persoane au participat, marţi seară, la o manifestaţie, în Piaţa Universităţii, purtând steaguri decupate la mijloc şi scandând lozinci precum "Jos comuniştii", "Timişoara", dar şi mesaje împotriva candidatului PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO