- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anchetă a DGASPC Braşov în cazul adolescentei care a născut siamezi
Direcţia Generală de Asistenţă şi Socială Protecţia Copilului (DGAPC) Braşov a început, luni, o anchetă în cazul adolescentei în vârstă de 16 ani care a născut siamezi cu o malformaţie rară, fiind uniţi în zona capului.
Anchetă a DGASPC Braşov în cazul adolescentei care a născut siamezi
DGASPC Braşov a constituit o comisie de anchetă formată dintr-un asistent social şi un psiholog care se va deplasa la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Braşov, unde este internată mama minoră, precum şi în localitatea Budila, unde locuiesc părinţii fetei.
"Am luat legătura cu diectorul maternităţii şi ni s-a spus că mama minoră nu va fi externată astăzi. Ne vom deplasa acolo în cursul zilei de astăzi (luni - n.r.) pentru a vorbi cu ea. În urma rezultatelor anchetei noastre vom vedea pe de o parte dacă se va putea întoarce în familie şi pe de altă parte dacă este bine să revină în comunitate, ţinând cont de faptul că acolo s-a creat un conflict între familii", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Mihaela Barbu, directorul adjunct al DGAPC Braşov.
De asemenea, Direcţia Generală de Asistenţă şi Socială Protecţia Copilului va lua în calcul şi o posibilă instituţionalizare a mamei minore în Centrul Mamei, din cadrul DGASPC Braşov, unde i-ar putea fi oferită consiliere şi asistenţă.
În funcţie de starea de sănătate a micuţilor se va stabili şi dacă există aparatură şi personal specializat pus la dispoziţie de DGAPC pentru ca aceştia să rămână la Centrul Mamei împreună cu mama de 16 ani.
Luni, starea de sănătate a gemenilor siamezilor era în continuare critică.
"De astăzi au început alimentaţia pe sondă, iar starea lor este constantă", a declarat Ioan Oprea, şeful Secţiei neonatologie de la maternaitatea din Braşov.
Potrivit sursei citate, tânăra mamă va mai rămâne internată o perioadă, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a nou-născuţilor.
O adolescentă de 16 ani din localitatea Budila, judeţul Braşov, a născut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, gemeni siamezi uniţi în zona capului, care se află în stare foarte gravă la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Braşov, fata afirmând că tatăl copiilor este un văr care a violat-o.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Poliţia Judeţeană Braşov a declanşat şi ea o anchetă în acest caz, în condiţiile în care familia fetei a susţinut că adolescenta a fost violată de un văr primar, în vârstă de 19 ani. Mama fetei a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că va depune plângere la poliţie împotriva presupusului tată, spunând că vrea ca tânărul să fie tras la răspundere pentru faptele sale şi să fie făcută o expertiză medicală pentru constatarea paternităţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO