Cazul bărbatului de 66 de ani, internat săptămâna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău cu diagnosticul clinic de botulism, a ajuns în atenţia autorităţilor sanitare, care vor trebui să stabilească ce anume a dus la îmbolnăvirea acestuia.
În urma primelor investigaţii, medicii epidemiologici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău au constatat că bărbatul ar fi mâncat acasă dintr-o conservă de carne de porc.
„Din anamneza pacientului, s-a aflat că acesta ar fi mâncat, cu trei zile înainte de a fi internat în spital, o conservă de carne de porc, iar la 7-8 ore de la consum a început să se simtă rău. Investigarea produsului incriminat se va face de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin sistemul de alertă rapidă, instituţie care are responsabilităţi în acest sens”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău, Anda Dumitrescu.
Pe lângă ancheta epidemiologică, au fost prelevate probe de sânge de la bolnav şi trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti pentru analize de laborator în vederea stabilirii diagnosticului de botulism şi din punct de vedere paraclinic.
În ceea ce priveşte starea de sănătate a bărbatului de 66 de ani, aceasta a început să se îmbunătăţească după ce, vineri, i-a fost administrat serul antibotulinic.
„Starea de sănătate a pacientului s-a ameliorat şi se află în afara oricărui pericol. Bărbatul este conştient, a început să vorbească şi să-şi mişte membrele, starea sa fiind una evolutivă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Mirela Romaneţ.
Bărbatul de 66 de ani a fost internat la unitatea medicală băcăuană în cursul zilei de joi, însă nu a putut fi tratat corespunzător împotriva botulismului întrucât spitalul nu deţinea serul necesar.
Ulterior, reprezentanţii spitalului au început să facă demersurile la alte unităţi sanitare din ţară şi la distribuitori de medicamente pentru serul antibotulinic, abia după 24 de ore intrând în posesia acestuia, în condiţiile în care starea bolnavului devenise una critică.