- Home
- Social
- CĂLĂRAŞI, (06.09.2018, 18:27)
- Cătălin Legănel
Anchetă în Călăraşi, unde doi porci morţi şi partial incineraţi au fost găsiţi la marginea oraşului
Poliţiştii din Călăraşi au deschis o anchetă după ce, la marginea oraşului, au fost descoperite cadavrele a doi porci, aruncate şi parţial incinerate. Deocamdată nu se ştie dacă animalele erau bolnave de pestă porcină africană, fiind prelevate probe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
156 afișări
Anchetă în Călăraşi, unde doi porci morţi şi partial incineraţi au fost găsiţi la marginea oraşului
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Călăraşi, cele două cadavre au fost descoperite pe strada Locomotivei din municipiu, în apropierea unei căi ferate. Acestea fuseseră arse parţiale, după ce peste ele fuseseră aruncate paie, cărora li se dăduse foc.
La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Călăraşi, care au ridicat cadavrele celor două suine şi au dezinfectat zona.
Deocamdată nu se ştie dacă animalele erau bolnave de pestă porcină africană sau nu, acest lucru urmând să se stabilească după analize de laborator, mai spun sursele citate.
Proprietarii animalelor au fost identificaţi, iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca, în funcţie de rezultatele analizelor, se facă şi încadrarea juridică a faptei.
În judeţul Călăraşi au fost înregistrate până în prezent 20 de focare de pestă porcină africană.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe