- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ancheta în cazul avionului prăbuşit la Costeşti poate dura până la 120 de zile
Comisia de anchetă în cazul avionului de mici dimensiuni prăbuşit la Costeşti (Buzău) a strâns, sâmbătă, probe de la faţa locului, iar ancheta ar putea dura până la 120 de zile, fiind luate în calcul două ipoteze, respectiv o eroare umană sau o defecţiune tehnică.
Ancheta în cazul avionului prăbuşit la Costeşti poate dura până la 120 de zile (Imagine: Mediafax Foto)
Prim-procurorul Gheorghe Frângulescu de la Parchetul Tribunalului Buzău a declarat, sâmbătă, că membrii comisiei de anchetă constituite în acest caz au luat probe de la faţa locului şi au făcut fotografii, iar ancheta ar putea dura până la 120 de zile.
Potrivit sursei citate, comisia de anchetă ia în calcul două ipoteze: eroare umană sau defecţiune tehnică.
La rândul său, Ştefan Martinescu, inspector în cadrul Serviciului Investigaţii Trafic Aerian din Ministerul Transporturilor, a declarat, sâmbătă, că avionul nu va fi ridicat de la faţa locului, aşa cum se anunţase iniţial, ci va fi dezmembrat şi ridicată piesă cu piesă, compenentele aparatului de zbor urmând să fie duse în hangarul de lângă aerodromul de la Costeşti, sigilate şi analizate acolo.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Avem misiunea să apărăm Democrația în România. Pentru că am trăit în Comunism. Dictatură. Ceaușescu!
-
Donald Trump şi Olaf Scholz au vorbit la telefon. Au convenit că războiul din Ucraina durează „de prea mult timp”
-
Oficial american: Pakistanul dezvoltă rachete care ar putea lovi SUA
-
Preşedinţii Rusiei şi Uzbekistanului au vorbit despre asasinarea generalului rus de către un uzbec
Pe de altă parte, la mitingul aviatic care se desfăşoară sâmbătă pe aerodromul de la marginea municipiului Buzău a avut loc, în memoria pilotului Mihai Ungureanu, mort în accident, o demonstraţie aeriană a unor piloţi militari, cu un avion MIG 21 Lancer.
Pilotul Mihai Ungureanu, în vârstă de 50 de ani, s-a prăbuşit, vineri seară, cu un avion de mici dimensiuni, pe aerodromul de la Costeşti. Conform lui Nicolae Penteliuc, deţinătorul aparatului de zbor cu care s-a prăbuşit Mihai Ungureanu, accidentul s-a produs la aproximativ opt minute de la decolare, foarte probabil după ce pilotul ar fi efectuat unele manevre riscante şi ar fi forţat aparatul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO