Prima pagină » Social » Anchetă în cazul unei fetiţe care a decedat la 24 de ore de la internarea în Spitalul Alfred Rusescu. Ministerul Sănătăţii cere Direcţiei de Sănătate Publică să verifice cum a fost tratat

Anchetă în cazul unei fetiţe care a decedat la 24 de ore de la internarea în Spitalul Alfred Rusescu. Ministerul Sănătăţii cere Direcţiei de Sănătate Publică să verifice cum a fost tratat

Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti să verifice şi să raporteze modul în care s-a acordat asistenţă medicală în unei fetiţe care a decedat duminică, la aproape 24 de ore de la internare, după ce anterior fusese trimisă de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" la Spitalul "Matei Balş".
Anchetă în cazul unei fetiţe care a decedat la 24 de ore de la internarea în Spitalul Alfred Rusescu. Ministerul Sănătăţii cere Direcţiei de Sănătate Publică să verifice cum a fost tratat

Conducerea Institutului a început, la rândul său, o anchetă internă în cazul fetiţei care a decedat duminică, la aproape 24 de ore de la internare, după ce anterior fusese trimisă de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” la Spitalul „Matei Balş”.

Începând din 14 mai, părinţii au mers cu fetiţa, pe rând, la medicul de familie, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, la Spitalul „Matei Balş” şi la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”.

Fetiţa în vârstă de patru ani a fost internată sâmbătă la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”, după ce anterior fusese la Spitalul „Grigore Alexandrescu” şi la Spitalul „Matei Balş”.

La Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde a fost adusă de părinţi, sâmbătă, cu febră mare, deşi era sub tratament pentru otită, i-a fost pus diagnosticul de amigdalită acută, ea fiind şi sub tratament pentru otită.

Medicii de la Spitalul „Alfred Rusescu” i-au administrat un antibiotic pentru care ar fi fost făcut testul de alergii. Întrucât sâmbătă seara febra a crescut la 39 de grade, i-a fost administrat un antitermic prin venă, ulterior fetiţa intrând în stop cardio-respirator.

Conducerea Spitalului „Alfred Rusescu” a început o anchetă în acest caz, fiind aşteptat şi raportul medicilor legişti.

„Toate investigaţiile făcute copilului vor fi analizate. Totodată, aşteptăm rezultatul medico-legal”, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX doctorul Mihai Craiu, de la Spitalul „Alfred Rusescu”.

În urma necropsiei făcute, luni, la Institutul Naţional de Medicină Legală nu a putut fi stabilită cauza decesului, fiind aşteptate rezultatele investigaţiilor de laborator.

„Există anumite probleme care, coroborate, nu pot indica o anumită cauză a decesului. Aşteptăm rezultatele testelor de laborat, după care vom putea stabili cauza decesului”, au declarat, pentru MEDIAFAX, legiştii.

În acest caz a fost începută o anchetă şi de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, aceştia aşteptând rezultatele necropsiei şi testelor de laborator.

În urma anchetei se va stabili dacă fetiţei i s-au făcut toate testele necesare şi dacă întârzierea internării a agravat boala.

Conform documentelor puse la dispoziţie de părinţi, fetiţa a fost dusă de patru ori la consult, fără a i se pune un diagnostic de genul viroză, faringită, otită, amigdalită, potrivit stirileprotv.ro.