Anchetă la Arad, după ce o femeie şi copilul ei au murit la scurt timp după naştere, la Maternitate

Publicat: 05 12. 2023, 19:34
Actualizat: 05 12. 2023, 19:36

Reprezentanţii Poliţiei Arad au declarat, marţi seara, pentru MEDIAFAX, că au fost sesizaţi privind decesul unei femei şi a bebeluşului, la Matenitatea din Arad.

Imediat a fost deschis un dosar penal pentru două fapte de ucidere din culpă.

A fost dispusă autopsia cadavrelor, pentru stabilirea cauzelor decesului celor doi.

Femeia în vârstă de 25 de ani, din Sântana, mai avea doi copii. Ea a venit din Belgia în urmă cu 3 săptămâni şi, cel mai probabil, avea viroză. Femeia a ajuns la spital cu febră peste 38 de grade, cu probleme respiratorii. Mama a fost stabilizată, dar în timpul nopţii starea s-a agravat şi medicii au luat decizia unei intervenţii chirurgicale de cezariană. Din păcate, nici operaţia nu i-a putut salva pe mamă şi băieţul ei.