Anchetă la Arhiepiscopia Bucureştilor, în cazul unor acuzaţii referitoare la părintele Irinel Dogaru

Arhiepiscopia Bucureştilor declanşează o cercetare internă în urma apariţiei unor acuzaţii referitoare la părintele Irinel Dogaru, pentru a stabili dacă cele susţinute se confirmă, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

Urmărește
1804 afișări
Imaginea articolului Anchetă la Arhiepiscopia Bucureştilor, în cazul unor acuzaţii referitoare la părintele Irinel Dogaru

Anchetă la Arhiepiscopia Bucureştilor, în cazul unor acuzaţii referitoare la părintele Irinel Dogaru (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Vom declanşa o cercetare internă, pentru a vedea dacă acuzaţiile ce-i sunt aduse părintelui se confirmă. În acelaşi timp, Arhiepiscopia Bucureştilor aşteaptă verdictul instanţei civile de judecată şi solicită autorilor articolelor să aducă probe care să confirme acuzaţiile ce i-au fost aduse preotului de la Biserica Cotroceni", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Joi, în ediţia online a cotidianului "Adevărul", în articolul intitulat "Parohul Bisericii de la Palatul Cotroceni, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor din «dosarul Iuga»", un bărbat din dosarul de proxenetism homosexual în care apare şi directorul OTV Doru Iuga susţine că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu preotul de la Biserica de la Palatul Cotroceni, Irineu Dogaru.

Societatea de avocatură Boboc&Asociaţii - angajată de părintele Arhimandrit Irineu Dogaru - consideră că acuzaţiile sunt mincinoase şi pure fabulaţii, rezervându-şi dreptul de a acţiona în instanţă ziarul şi autorii articolului.

Potrivit unui comunicat, avocaţii vor întreprinde toate demersurile necesare pentru atragerea răspunderii penale şi civile atât autorilor articolului, cât şi a publicaţiei în cauză, a precizat sursa citată.

Cristian Ştefan (18 ani) a povestit - în exclusivitate pentru reporterii Adevărul - faptul că, în urmă cu aproximativ un an şi zece luni, când era minor, "a făcut sex cu părintele Irineu de la Patriarhie". "Băiatul ştia că numele de familie al monahului este Buzurin din cauză că avea acest nume la adresa de messenger, lucru pe care băiatul l-a relatat şi anchetatorilor. Procurorii nu au găsit niciun preot cu numele acesta", notează cotidianul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici