- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Anchetă la două licee din judeţul Iaşi, unde niciun candidat nu a promovat bacalaureatul
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi va declanşa o anchetă la cele două licee din judeţ, din localităţile Holboca şi Vlădeni, unde niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat.
Anchetă la două licee din judeţul Iaşi, unde niciun candidat nu a promovat bacalaureatul (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
Şeful ISJ Iaşi, Liliana Romaniuc, a declarat, luni, presei că va fi declanşată o anchetă la grupurile şcolare din localităţile ieşene Holboca şi Vlădeni, unde niciun candidat nu a reuşit să promoveze bacalaureatul.
Ea a precizat că trebuie stabilite cauzele care au dus la astfel de rezultate.
"La cele două unităţi, rezultatele sunt foarte proaste. Vom face o anchetă pentru a stabili de ce s-a ajuns aici. Trebuie să vedem cu ce note au intrat elevii în clasa a noua, dar şi ce rezultate au avut pe parcursul liceului. De asemenea, vrem să vedem ce pregătire au făcut acolo profesorii", a afirmat şeful ISJ Iaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
-
Judecătoarea care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, suspendată
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
În judeţul Iaşi, 41,9 la sută dintre candidaţi au promovat examenul de bacalaureat, fiind cel mai slab rezultat înregistrat în ultimii 20 de ani.
În municipiul Iaşi, rezultatele cele mai slabe s-au înregistrat la grupul şcolar "Anghel Saligny", cu un procent de promovabilitate de 1,6. Rezultate slabe au fost şi la Colegiul Tehnic "I.C. Ştefănescu" cu promovabilitate 5,2 la sută şi la Grupul şcolar CFR, unde procentul celor promovaţi este de 6,7.
La polul opus se situează liceele de elită din municipiu, unde peste 95 la sută dintre candidaţi au promovat examenul. La Colegiul "Emil Racoviţă", toţi cei 119 candidaţi care sunt la cursurile de zi au luat bacalaureatul.
"Din 1980 încoace, niciun candidat de la zi nu a picat la bacalaureat. Avem privilegiul să lucrăm cu elevi ce provin din familii care ştiu că investiţia cea mai bună e cea în educaţia copiilor. Pe de altă parte, avem şi un colectiv de profesori dedicat", a declarat directorul liceului, Seryl Talpalaru.
El a spus că rezultatele slabe din acest an înregistrate la nivel naţional reflectă în mod real nivelul de pregătire al elevilor.
Şefa ISJ Iaşi, Liliana Romaniuc, consideră că mulţi dintre candidaţi nu au tratat examenul cu seriozitate şi au lăsat totul pe ultima sută de metri.
"Tinerii din ziua de azi încă se bazează pe o copiuţă, pe ajutorul unui coleg. Nu aşa te pregăteşti pentru bacalaureat. E nevoie de învăţare sistematică. Nu mai merge cu copiatul. Înveţi, iei examenul, dacă nu înveţi, se iau note mici", a afirmat Liliana Romaniuc.
În acest an, promovabilitatea la bacalaureat este de 44,47% la nivel naţional, înaintea contestaţiilor.
Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că România este la răscruce, iar rezultatele şi comportamentele de la bacalaureat sunt oglinda societăţii, precizând că naţiunea trebuie să aleagă dacă va merge pe mâna celor oneşti sau pe şmecherii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO