Anchetă la Metrorex după ce un metrou a circulat cu uşile deschise

Publicat: 04 04. 2024, 10:32
Actualizat: 04 04. 2024, 10:34

Conducerea companiei a retras din circulaţie trenul implicat în incidentul periculos.

„În urma recentului eveniment în care un tren de metrou a circulat cu uşile deschise, Metrorex a iniţiat o investigaţie tehnică, prin care a fost identificat trenul, inclusiv vagonul şi uşa în cauza, acesta fiind retras din circulaţie pentru descărcarea memoriei înregistrate şi analiză”, au anunţat reprezentanţii companiei.

În paralel, membrii echipei de conducere a trenului urmează să dea explicaţii pentru a clarifica circumstanţele situaţiei.

„În concluzie, echipa noastră de specialişti lucrează pentru a evalua toţi factorii care au contribuit la această situaţie şi pentru a identifica eventualele deficienţe în procedurile sau echipamentele noastre”, au precizat reprezentanţii Metrorex.