Surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au menţionat că martorii care au asistat la incident au spus că, de fapt, Laurenţiu Anghel nu ar fi fost agresat, el provocându-şi singur rănile.
„Imediat după incident, el a fost dus la cabinetul medical, însă nu a fost nevoie de nicio intervenţie, pentru că starea sa era bună”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Spitalului Penitenciar Jilava.
Acesta nu este singurul incident în care a fost implicat, în penitenciar, Laurenţiu Anghel. În iulie 2012, el a încercat să se sinucidă.
Laurenţiu Anghel a fost condamnat după ce, împreună cu ginerele interlopului Bercea Mondial şi alţi doi minori, au smuls un lanţ de aur de la gâtul unei femei. Atunci, poliţiştii rutieri au blocat în trafic, în localitatea argeşeană Albota, autoturismul în care se aflau Laurenţiu Anghel, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, şi doi minori.
Unul dintre minori a fost acuzat de tâlhărie, iar ceilalţi trei din maşină, între care şi fiul lui Bercea Mondial, pentru complicitate la tâlhărie.
Ulterior, Laurenţiu Anghel a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare, sub acuzaţia de complicitate la tâlhărie, şi execută pedeapsa în Penitenciarul Colibaşi din Argeş.