Reacţiile negative au venit în urma unei scene controversate de la ceremonie, considerată de unii drept o parodie a Cinei cea de Taină.
Procurorii din Paris declară că Jolly a depus o plângere la poliţie marţi, la patru zile după ceremonia de deschidere, pentru ameninţări cu moartea, „insulte publice” şi „defăimare”, conform AFP.
Jolly a declarat că a fost „ţinta unor mesaje de ameninţare şi insulte pe reţelele de socializare care îi critică orientarea sexuală şi rădăcinile israeliene presupuse în mod eronat”, se arată în declaraţie.
Plângerea lui Jolly vine după ce ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a provocat un val de indignare, inclusiv comentarii furibunde din partea lui Donald Trump, în urma unei scene controversate cu travestiţi şi alţi artişti. Deşi Jolly a declarat în repetate rânduri că nu a fost inspirat de „Cina cea de Taină”, criticii au interpretat o parte a spectacolului ca o batjocură la adresa picturii lui Leonardo Da Vinci care îi înfăţişează pe Iisus Hristos şi apostolii săi.