Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dolj, Alin Apostol, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii cercetază doi bărbaţi pentru lipsire de libertate, după ce, la începutul săptămânii, ar fi sechestrat un minor pe care l-ar fi obligat să muncească la o stână.
Copilul în vârstă de 13 ani ar fi fost luat de cei doi bărbaţi din curtea casei în care locuia cu bunica şi dus la o stână, la marginea localităţii Breasta, unde cei doi i-ar fi cerut să muncească.
După două ore, copilul a plecat de la stână şi şi-a sunat unchiul să vină să îl ia.
„Unchiul l-a dus pe copil la spital pentru că avea stări anxioase şi a depus şi plângere la Poliţie pentru lipsire de libertate”, a declarat Alin Apostol.
Cei doi ciobani au fost deja audiaţi de Poliţie, ei declarând că băiatul a mai lucrat la ei, dar acum nu i-au mai convenit banii pe care urma să îi primească.
Procurorul de caz urmează să decidă dacă cei doi vor fi cercetaţi în libertate sau în stare de arest.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Dolj a declanşat, de asemenea, o anchetă pentru a stabili în ce condiţii trăieşte copilul.
Citeşte şi: Autorizaţia Grădiniţei din Botoşani unde un copil de trei ani a căzut în fosa septică a fost anulată
Citeşte şi: Anchetă în Botoşani după ce un copil de 3 ani a căzut în toaleta grădiniţei. Mama micuţului l-a găsit învelit într-un prosop, iar angajaţii unităţii i-au spus să îi dea „o pastilă”
Citeşte şi: Accident mortal în Capitală; un copil a fost lovit de o maşină în timp ce se ferea de un câine
Citeşte şi: Iniţiativă emoţionantă: Un copil îi oferă primarului un teren al părinţilor pentru construirea unui loc de joacă