În judeţul Timiş, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, poliţiştii au deschis o anchetă la Centrul de Examen Lovrin, fiind pusă sub semnul întrebării corectitudinea a 98 de lucrări.
De asemenea, în judeţul Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Judeţean a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu situaţia creată la centrele de examen „Traian Lalescu”, respectiv Şcoala nr. 9.
În urma acestui demers, Direcţia Generală Anticorupţie a solicitat toate lucrările de la cele două sesiuni de bacalaureat din acest an, astfel că 184 de lucrări au fost recorectate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, a spus, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
În judeţul Arad procurorii cercetează în prezent felul în care a fost organizat examenul de bacalaureat în două licee, unul din Pâncota şi cel de Industrie Alimentară.
La Constanţa, procurorii s-au autosesizat şi au cerut o anchetă disciplinară la centrul de examen Colegiul Tehnic de Marină.
De asemenea, Parchetul a demarat audierea persoanelor din centrul de examen Colegiul Agricol „Al. Boza” din localitatea Gioagiu Băi.
MECTS a fost informat în legătură cu neregulile de la bacalaureat, acestea vizând printre altele subevaluarea şi supravealuarea lucrărilor, dar şi lucrări identice.
Corpul de control al MECTS a solicitat inspectoratelor şcolare din Mehedinţi şi Ilfov să sesizeze procurorii pentru a cerceta 134 de cadre didactice, legat de fraude constatate la bacalaureat, alte 38 urmând să fie cercetate disciplinar.
Astfel, în urma reevaluării prin sondaj a unor lucrări, Corpul de control al MECTS a solicitat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Mehedinţi să sesizeze procurorii pentru cercetarea a 72 de cadre didactice, pentru fraude, a spus, joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Pentru alte 24 de profesori evaluatori din Mehedinţi, s-a solicitat cercetarea disciplinară.