Demnitarul a precizat în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Private Pensions că proiectul de lege se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului şi 20 martie este termenul final până la care legea trebuie să ajungă în Parlament.
La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Doina Pârcălau, a declarat că proiectul de Lege privind pensile ocupaţionale „arată aşa cum a fost acesta prevăzut în Legea pensiilor publice, în care a fost necesară apariţia unui articol distinct privind elaborarea noii legi”.
„Acest lucru a fost asumat politic. Orice discuţie privind Legea pensiilor ocupaţionale este lipsită de sens. Există o obligaţie asumată de forul legislativ, proiectul este deja public”, a mai spus Pârcălab.