Andrei Muraru: În 25 de ani de la Revoluţie am făcut paşi uimitori în urmărirea faptelor de corupţie

Istoricul Andrei Muraru a vorbit, pentru agenţia MEDIAFAX, despre semnificaţia Revoluţiei din 1989, despre cum percepe societatea română, la 25 de ani de la acest moment, dar şi despre lucrurile pierdute şi câştigate de România în toată această perioadă.

Astfel, Andrei Muraru spune că prima sa amintire despre Revoluţie este legată de Radio Europa Liberă. "La mijlocul lui decembrie 1989, ai mei, aşezaţi în sufragerie în jurul aparatului de radio «Gloria» ascultau cu vădită îngrijorare relatările evenimentelor din acele zile. Era, cred, o transmisie de la Timişoara şi informaţiile erau de-a dreptul cutremurătoare pentru «îngheţul» informaţional şi absenţa unei rutini a contestării. Eu, fratele meu şi sora mea ştiam «cine este Ceauşescu», ce rol are, ştiam că ai mei îl vroiau decapitat. Deşi aveam 7 ani atunci, nu eram atât de inocent în astfel de chestiuni, la noi în casă (părinţii mei nu au fost membri de partid şi nici nu i-a interesat vreodată să intre în PCR) se discuta frecvent şi fără perdea despre «proasta reputaţie» a dictatorului, despre deruta societăţii, despre frustrările cotidiene. Apoi, tot freamătul acelor zile l-am simţit ca o schimbare de regim în toate sensurile: alimentar (în câteva luni au apărut tot felul de curiozităţi culinare, ziua şi produsul), cotidian (peste tot, toată lumea, propunea ceva, românii descopereau civismul şi îl testau «in place»), temporal (am avut vacanţă prelungită săptămâni întregi până în ianuarie târziu, din câte ştiu), social (brusc, au dispărut uniformele la şcoală, aşa că s-a dat startul diferenţelor şi alterităţii vestimentare), informaţional (presa scrisă a început să se cumpere în cantităţi enorme; totul era achiziţionat de pe tarabe: reviste, ziare, almahauri etc.; s-a dat startul «anteniadei», modificărilor fără restricţii ale antenelor tv, dreptul fiecăruia de a găsi soluţii pentru a recepţiona posturi de peste graniţă; au apărut posturi de radio organizate semiclandestin în cămine studenţeşti, în apartamente de bloc, nevoia de comunicare şi de informare era aşadar uriaşă)", spune Andrei Muraru.

Istoricul îşi aminteşte şi un incident inedit trăit, în decembrie 1989, pe maidanul de lângă blocul familiei sale. "Îmi aduc aminte că undeva după 21-22 decembrie 1989, pe maidanul de lângă blocul nostru ne întâlnim cu un vecin de aceeaşi vârstă cu mine şi cu frate-meu, care, cu o mină foarte serioasă, spune că nu e deloc bine că Ceauşescu a fugit pentru că «nu mai avem stăpân». Mă distrez şi acum revăzând în minte scena, nu pentru că aş fi tradus atunci ideologic expresia, ci pentru că seriozitatea doctă cu care a fost pronunţată, ca o sentinţă, de către un puşti, dovedea de fapt că nu în toate sufrageriile minuscule de bloc optzecist se discuta în termeni entuziaşti despre binefacerile Revoluţiei. De asemenea, a apărut repede la şcoală sintagma «comunist», aceasta desemnându-i astfel pe cei ultraconservatori, inhibaţi, elevii încadraţi în «sistem», cei care refuzau să iasă din normele impuse", spune Andrei Muraru.

Potrivit acestuia, la scara istoriei, Revoluţia din decembrie 1989 a produs o schimbare de regim de magnitudini comparabile cu 1848.

"La nivel individual, schimbările sunt mai puţin sesizabile, în funcţie de reuşitele fiecăruia, de (in)capacitatea de a se adapta sau, dimpotrivă, de succesul care s-a datorat doar câştigurilor revoluţiei (libertatea de mişcare, educaţia în universităţi străine, carierele în diferite medii etc.). Revoluţia a dat naştere unei alte lumi noi care a avut însă locuitorii născuţi şi formaţi în vechiul regim. Aşadar, unii au reuşit, alţii au eşuat, aşa cum se întâmplă oricând. În definitiv, tranziţia a fost o combinaţie uneori toxică, alteori salvatoare de atitudini şi practici democratice şi/sau moştenite din dictatura comunistă. Practic, s-au redefinit relaţii sociale, o întreagă societate a pornit pe un alt drum, o generaţie întreagă s-a regăsit în două lumi total diferite la distanţă de câteva zile. Aşa ceva se întâmplă la un secol, e un proces extrem de complicat şi greu cuantificabil, care lasă urme adânci în societate. După cum se ştie, comunismul a făcut implozie prin contagiune, revoluţia s-a întins cu repeziciune şi nu a mai putut fi oprită. Din păcate, nu aşa s-a întâmplat şi dinspre Occident, adică nu s-a produs contagiunea bunăstării, a drepturilor cetăţeneşti respectate şi apărate, a responsabilităţii civice la cote mari. Acestea ne-au luat decenii, nu zile", a mai spus Andrei Muraru.

Acesta mai afirmă că societatea română de astăzi este "oglinda fidelă a virtuţilor şi viciilor naţiunii române". "Am reuşit să facem lucruri inimaginabile acum 20-25 de ani (aderarea la NATO, integrarea în UE, drepturile minorităţilor, recunoaşterea Casei Regale, crearea unor instituţii anticorupţie care au devenit exemplu în toată Europa etc.), în altele am eşuat lamentabil şi încă nu găsim resursele interioare să le rezolvăm (problema minorităţii rome, falimentul sistemului sanitar, eşecul reformei agrare, paralizia sistemului educaţional etc.). Nu a existat o «cale» salvatoare după comunism, multă improvizaţie a generat şi multe eşecuri sau reforme pe termen foarte lung. Dezamăgirile şi frustrările sunt foarte aproape de noi, însă succesele există, nu sunt puţine şi nici neînsemnate, doar că trebuie să ne depărtăm puţin în timp ca să le vedem. În definitiv, Decembrie 1989 a reprezentat şansa noastră istorică de a ne reîntoarce la occidentalizarea României. Ne-a trebuit mult să înţelegem că noi (şi nu doar noi, ci aproape toate statele foste comuniste) nu am învins complet regimul comunist în 1989, că prăbuşirea sa nu a însemnat totodată şi lichidarea totală şi definitivă a rămăşiţelor comunismului", mai spune Andrei Muraru.

Potrivit acestuia, în prezent, generaţia celor născuţi atunci, în 1989, se apropie de maturitate şi are două caracteristici de bază. "Pe de o parte, tinerii aceştia nu mai au obiectul de comparaţie numit dictatura lui Ceauşescu, pe de altă parte, atitudini şi practici din comunism le sunt, din fericire, total străine. Nevoia de educaţie civică este enormă în continuare, suntem încă foarte departe la acest capitol. Cred că am făcut paşi uimitori în urmărirea faptelor de corupţie, o boală care nu vine neapărat din comunism, dar care după 1989 a atins cote capabile să asasineze societatea. Faptul că organismul social luptă - prin decizii, alegeri, atitudini faţă de corupţie - împotriva «cancerului» din interior şi dă rezultate foarte bune mi se pare una dintre marile victorii ale societăţii româneşti. Lumea rurală este un alt exemplu de domeniu în care nu am reuşit să mişcăm mari energii, iar explicaţia stă în lipsa noastră de viziune, care ne-a făcut de multe ori să stăm pe loc ani întregi. În final, cred că bilanţul este unul pozitiv. Alte exemple din regiune ne arată că am fi putut irosi acească istorică şansă care s-a numit Revoluţia din 1989", a mai spus Andrei Muraru.