Angajaţi ai Aeroportului Iaşi, cercetaţi după ce au tranşat un mistreţ care fusese lovit de un avion

Publicat: 29 11. 2011, 16:51
Actualizat: 06 11. 2012, 21:56
1-aeroport-iasi-liviu-chirica

Directorul Aeroportului Iaşi, Gheorghe Corjăuţeanu, a declarat marţi că opt angajaţi ai instituţiei sunt urmăriţi penal, în urma incidentului petrecut pe pistă, la sfârşitul lunii septembrie, când o aeronavă a lovit la aterizare un porc mistreţ în greutate de aproape 300 de kilograme.

El a spus că ancheta a fost declanşată de Poliţia Transporturi, în urma unei sesizări depuse de AJVPS Iaşi.

„E prostia lor. S-au pozat cu animalul, ca şi cum ar fi un mare trofeu, apoi l-au tranşat şi au împărţit carnea. Ar fi trebuit să anunţe imediat AJVPS. Au făcut-o târziu, iar când reprezentanţii asociaţiei au venit, au găsit doar pielea mistreţului”, a spus Corjăuţeanu.

El a precizat că sunt vizaţi lucrătorii care erau în tura din seara producerii incidentului.

„Am fost înştiinţaţi că este depusă o plângere la Poliţia Transporturi de către Asociaţia Vânătorilor. Opt lucrători sunt urmăriţi penal. Este vorba de trei pompieri, un şofer, un gardian şi trei lucrători de la serviciul de securitate”, a declarat directorul aeroportului.

El a adăugat că AJVPS solicită daune în valoare de 1.000 de euro.

În 30 septembrie, un mistreţ a pătruns pe pista Aeroportului din Iaşi, animalul fiind lovit la aterizare de avionul Bucureşti-Iaşi. Printre pasagerii cursei respective se afla şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care a aflat a doua zi de la jurnalişti despre acest incident.