Angajaţii Complexului Energetic Oltenia primesc prime de Crăciun de câte 730 de lei

Cei 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia vor primi prime de Crăciun în valoare de 730 de lei fiecare, deşi prevederile contractuale iniţiale erau de 600 de lei.

Urmărește
305 afișări
Imaginea articolului Angajaţii Complexului Energetic Oltenia primesc prime de Crăciun de câte 730 de lei

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia primesc prime de Crăciun de câte 730 de lei (Imagine: Shutterstock)

Directorul general al CEO, Laurenţiu Ciurel, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că valoarea primelor a crescut întrucât unitatea are sume necheltuite la final de an în fondul de salarii, iar în urma negocierilor cu sindicatele administraţia a decis să majoreze sumele oferite angajaţilor de sărbători.

"Erau valori diferite prevăzute în contractele colective de muncă existente la unităţile care au format în vară actualul CEO şi, acum, după ce am făcut unificarea, am constatat că la final de an mai era un fond de 3 milioane de lei rămas necheltuit. Pentru că exista această posibilitate, am convenit să uniformizăm valoarea primelor şi să le şi mărim în limita fondurilor existente", a spus Ciurel.

Directorul general a mai afirmat că fiecare angajat al Complexului Energetic Oltenia va primi o primă de 730 de lei, la care se adaugă 150 de lei pentru fiecare copil al salariaţilor.

Sumele respective vor fi achitate eşalonat în cursul lunii decembrie, lună în care minerii şi energeticienii vor lucra până în 22 decembrie, aceştia urmând să reia lucrul în 2 ianuarie 2013. O parte din zilele libere vor fi recuperate în zilele de sâmbătă, când se va lucra în funcţie de solicitările de pe piaţă.

În perioada de vacanţă o parte din personal va continua să vină însă să lucreze pentru a asigura programul la livrări, pază sau activităţile specifice din subteran şi de întreţinere a utilajelor.

Complexul Energetic Oltenia are 19.000 de angajaţi şi a fost înfiinţat în vară prin fuziunea dintre termocentralele din Oltenia şi a exploatărilor miniere de lignit, în componenţa noii structuri intrând fosta Societate Naţională a Lignitului Târgu Jiu, precum şi complexele energetice de la Turceni, Rovinari şi Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici