Angajaţii de la Metrou ameninţă cu greva

Angajaţii de la Metrou ameninţă cu greva în luna decembrie dacă prin proiectul de buget li se vor diminua cheltuielile cu salariile, respectiv dacă li se va reduce sporul pentru condiţii speciale de muncă.

Urmărește
73 afișări
Imaginea articolului Angajaţii de la Metrou ameninţă cu greva

Angajaţii de la Metrou ameninţă cu greva (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca, la jumătatea lunii noiembrie, angajaţii să declanşeze conflictul de muncă, dacă după stabilirea bugetului pe 2011 se vor diminua fondurile alocale Metrorex, respectiv dacă se vor tăia sporurile pentru condiţii speciale.

Rădoi a spus că în urma unei întâlniri cu directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte, a fost informat că prin proiectul de acord cu FMI s-a solicitat reducerea costurilor cu salariile, respectiv eliminarea sporului pentru condiţii speciale şi extinderea reducerii cu 25 % a salariilor şi la întreprinderile de stat cu pierderi.

Liderul USLM a specificat însă că Metrorex nu are pierderi, ci doar o datorie către Alstom, care se ocupă cu mentenanţa metroului, el adăugând că nu înţelege de ce Metrorex este pe lista FMI de monitorizare.

Rădoi a arătat că în urma unei întâlniri din 12 octombrie cu Udrişte, acesta le-a spus că se lucrează la bugetele pentru 2011 şi este posibil să fie reduse cheltuielile salariale, dar că directorul companiei nu i-a informat pe sindicalişti despre o dată în care vor fi finalizate bugetele. Astfel, USLM a cerut o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la care nu a primit încă răspuns.

"Nu suntem de acord cu diminuarea drepturilor constituţionale şi legale ale salariaţilor Metrorex. În aceste condiţii vom participa la acţiunile confederaţiilor sindicale, iar dacă ni se vor reduce drepturile salariale vom riposta prin declanşarea conflictului de muncă", a spus Rădoi.

În aproximativ o lună se va şti care vor fi fondurile alocate de la buget pentru Metrorex, astfel că pe la jumătatea lunii noiembrie angajaţii ar putea declanşa conflictul de muncă dacă li se vor reduce veniturile, potrivit liderului sindical.

Rădoi a specificat că sporurile pentru condiţii speciale reprezintă 25% din salariu pentru cei 4.300 de angajaţi Metrorex care lucrează în exploatare şi pentru cei 480 de la Alstom.

Potrivit liderului sindical, la Metrorex este o lipsă de personal de aproximativ 500 de angajaţi, în condiţiile în care numărul de călători a crescut şi s-au mai dat în exploatare patru noi staţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici