Angajaţii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia au încetat greva după aproape şase săptămâni
Sindicaliştii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) SA, care au intrat în grevă generală pe termen nelimitat din 11 octombrie, au încetat conflictul de muncă şi şi-au reluat, vineri, activitatea, după ce au semnat un nou contract colectiv de muncă cu conducerea societăţii.

Angajaţii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia au încetat greva după aproape şase săptămâni (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)
Liderul sindicatului "Navalistul" din cadrul DMHI SA, Florian Marin, a declarat că sindicaliştii au ajuns la un acord cu conducerea societăţii, după aproape şase săptămâni de grevă, iar joi s-a semnat contractul colectiv de muncă.
"Aceasta era principala noastră revendicare, pe lângă o creştere salarială de 300 de lei, pe care am obţinut-o renunţând însă la bani. Contractul colectiv a fost semnat şi este valabil de luni, 22 noiembrie, până la 31 decembrie 2011", a declarat liderul sindical.
Cei aproximativ o mie de angajaţi ai Şantierului Naval Daewoo Mangalia care au declanşat greva generală solicitau, pe lângă semnarea unui nou contract colectiv de muncă, majorări salariale de 300 de lei, promovarea angajaţilor şi acordarea unui spor de fidelitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Am obţinut, totuşi, o creştere de 40 de lei, de la 15 iulie 2010, şi încă 40 de lei de la 1 ianuarie 2011. De asemenea, în contractul de muncă au fost prevăzute pentru anul viitor bonusuri, prime şi sporuri, salarii compensatorii, precum şi alte beneficii", a mai spus Florian Marin.
Aproximativ o treime din cei peste 3.000 de angajaţi ai Şantierului Naval Daewoo Mangalia au declanşat, în 11 octombrie, greva generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi de refuzul administraţiei de a le accepta, în principal, semnarea unui nou contract colectiv de muncă şi o creştere salarială de 300 de lei. Ei reluaseră, de fapt, greva pe termen nelimitat declanşată în luna iunie a acestui an şi oprită după ce Tribunalul Constanţa admisese solicitarea conducerii societăţii şi declarase acţiunea ca fiind nelegală. Ulterior, sindicatul "Navalistul" a atacat hotărârea la Curtea de Apel Constanţa, care le-a dat dreptate protestatarilor.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

