Liderul de sindicat al REBU, Gheorghe Voicu, a avertizat, marţi, că dacă vor rămâne fără locuri de muncă, cei opt sute de salariaţi "se vor apuca de furat şi alte infracţiuni", pentru că cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu ştiu să scrie şi să citească. "Se va înmulţi numărul infracţiunilor, pentru că oamenii aceştia dau cu mătura de ani de zile, nu ştiu să facă altceva şi nici nu au posibilitatea să se recalifice, pentru că nu ştiu carte", a afirmat Voicu.
"Oamenii aceştia au rate la bancă, unii dintre ei stau cu chirie, de unde o să-şi plătească ei datoriile dacă nu mai au niciun venit?", se întreabă liderul de sindicat. El spune că primarul Chiliman le-a spus clar că este vorba de o problemă politică la mijloc, pentru că directorul REBU, Mircea Raicu, este membru al altui partid politic.
Potrivit liderului sindical, Andrei Chiliman nu vrea să cedeze şi că "merge înainte cu licitaţia, fiind interese politice la mijloc".
Câteva zeci de angajaţi ai firmei de salubrizare REBU au început, marţi dimineaţă, un protest faţă de rezilierea contractului de curăţenie stradală pentru sectorul 1 al Capitalei şi cer ca primarul Andrei Chiliman să revină asupra acestei decizii.
Directorul REBU, Mircea Raicu, a declarat că, deocamdată, salariaţii protestează în incinta punctelor de lucru ale societăţii dar, din 23 august, vor ieşi în stradă, deoarece au primit o autorizaţie din partea Primăriei Capitalei.