Angajaţii Regionalei CFR Craiova care lucrează în zona Cârcea, amprentaţi de anchetatori

Angajaţii Regionalei CFR Craiova care îşi desfăşoară activitatea în zona localităţii doljene Cârcea, unde în noaptea de duminică spre luni au deraiat opt vagoane ale unui tren accelerat, au fost amprentaţi de către anchetatori.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Angajaţii Regionalei CFR Craiova care lucrează în zona Cârcea, amprentaţi de anchetatori

Angajaţii Regionalei CFR Craiova care lucrează în zona Cârcea, amprentaţi de anchetatori (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Craiova, procuror Ionel Grigorie, a declarat, miercuri, că angajaţii Regionalei CFR Craiova care îşi desfăşoară activitatea în zona accidentului au fost amprentaţi, iar amprentele acestora vor fi comparate cu cele găsite la faţa locului de către anchetatori.

"Este adevărat că au fost amprentaţi. Cei care lucrează în acea zonă. Noi vrem să valorificăm orice informaţie şi probă. După cum v-am spus, avem un cerc de suspecţi şi se fac verificări", a afirmat procurorul Ionel Grigorie.

Întrebat dacă au fost amprentate şi persoanele care locuiesc în casele aflate la câteva zeci de metri de zona unde a avut loc accidentul, procurorul a spus: "Nu aş putea să spun acest lucru. Probabil că au fost, dacă nu, vor fi".

Locomotiva şi opt vagoane ale trenului accelerat 1.692, care circula pe ruta Timişoara - Bucureşti, au deraiat, în noaptea de duminică spre luni, la câteva minute de la plecarea din Gara Craiova, 15 persoane fiind duse la spital în urma accidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici