Angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie Floreşti au încheiat protestele, dar spun că le vor relua

Mitingul angajaţilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Floreşti (Prahova) declanşat luni în curtea unităţii s-a încheiat după aproape două ore, salariaţii fiind decişi să reia protestele dacă Ministerul Sănătăţii nu va reveni asupra propunerii de reprofilare a unităţii în cămin de bătrâni.

Urmărește
547 afișări

Potrivit asistentului şef Iuliana Cujbă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Floreşti, personalul medical şi cel auxiliar, care a parcticipat la protestul spontan din curtea unităţii, s-a reîntors la lucru după două ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cujbă a precizat că angajaţiii spitalului sunt decişi să reia protestele zilele următoare şi să nu renunţe la acţiuni până când autorităţile nu vor reveni asupra deciziei de transformare a unităţii în cămin de bătrâni.

Liderul sindicatului din cadrul spitalului din Floreşti, Marian Nicolescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a mers la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, unde a depus un memoriu în care prezintă motivele pentru care spitalul nu ar trebui desfiinţat.

El a spus că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu reprezetanţii DSP Prahova, nu este optimist în ceea ce priveşte soarta spitalului.

"Nu credem că se va rezolva ceva, se aruncă totul în curtea primăriei. Ni se spune că primăria nu poate face faţă cheltuielilor. În ceea ce ne priveşte, primăria a fost înţelegătoare, ne-a susţinut şi ne va susţine în continuare. Nu înţelegem de ce s-a luat această decizie", a spus Nicolescu.

Pe de altă parte, primarul oraşului prahovean Urlaţi, Marian Machiţescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că, miercuri, va merge la Ministerul Sănătăţii, unde va depune un memoriu prin care va arăta că autorităţile locale nu sunt de acord cu transformarea Centrul de sănătate Urlaţi în cămin de bătrâni.

El a declarat că argumentele pe care le va aduce în discuţie sunt situaţia financiară bună a spitalului, dotările de ultimă generaţie care s-au făcut în această unitate, precum şi gradul mare de adresabilitate al centrului.

Aproximativ o sută de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Floreşti şi câteva zeci de pacienţi au protestat în curtea unităţii, faţă de decizia Ministerului Sănătăţii de a transforma unitatea medicală în cămin de bătrâni.

"Am asigurat tratamentul, am asigurat hrana bolnavilor şi am ieşit în stradă să protestăm. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Lucrez de 17 ani în acest spital şi ştiu câtă nevoie este de acest spital în Prahova. Nu înţelegem pe ce criterii ia ministerul astfel de decizii", declara, luni dimineaţă, asistentul şef Iuliana Cujbă.

Cujbă spunea că cei mai mulţi dintre angajaţii spitalului de la Floreşti sunt datori la bănci sau au carduri de salariu descoperite.

Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti se află, alături de Preventoriul TBC Poiana Ţapului şi Centrele de Sănătate de la Urlaţi şi Bălţeşti, pe lista Ministerului Sănătăţii cu spitale propuse spre transformare în cămine de bătrâni.

Primarul comunei Floreşti, Eugen David, spunea că nu este de acord cu propunerea Ministerului Sănătăţii privind reprofilarea Spitalului de Pneumoftiziologie din localitate în cămin de bătrâni, catalogând propunerea MS drept "o măsură luată pe picior, cu puternic caracter politic".

"Spitalul a avut 200 de paturi, 50 au fost desfiinţate. Acum spitalul este arhiplin. Cele 150 de paturi care au rămas sunt ocupate toate şi dacă ar fi nevoie de noi internări nu am avea paturi pentru pacienţi", spunea primarul David Eugen.

Acesta preciza că în ultimele şapte luni Consiliul Local Floreşti a investit 100.000 de lei în infrastructura spitalului şi că întreţinerea acestuia nu reprezintă o problemă pentru administraţia locală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici