- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (04.02.2015, 21:03)
- Daciana Ilie
Angela Filote: Adesea legile în România nu sunt de cea mai bună calitate, provoacă victime colaterale
Şefa reprezentanţei CE în România, Angela Filote, spune că susţine adoptarea unei legi a falimentului personal, dar că doreşte ca aceasta să fie "foarte bună”, în contextul în care în România adesea legile "nu sunt de cea mai bună calitate şi provoacă efecte juridice neplăcute şi victime colaterale"
Urmărește
535 afișări
Angela Filote: Adesea legile în România nu sunt de cea mai bună calitate, provoacă victime colaterale (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
Prezentă la Ploieşti, miercuri după-amiază, şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote, a declarat, într-o conferinţă de presă, că ţara noastră are "mare nevoie” de adoptarea unei legi a falimentului personal, dar că acest act normativ trebuie să fie "o lege foarte bună”, în contextul în care în România sunt adoptate legi "sub imperiul unor crize”, iar ulterior aceste legi provoacă "victime colaterale".
"Noi lucrăm îndeaproape cu Fondul Monetar şi Fondul Monetar este de acord că e nevoie de o lege (a falimentului personal - n.r.), dar tocmai pentru că este o lege foarte importantă ne dorim să fie şi o lege foarte bună, pentru că ce am observat în România este că adesea legile se dau repede, sub imperiul unor realităţi sau unor crize şi atunci ele nu sunt de cea mai bună calitate şi provoacă efecte juridice neplăcute şi victime colaterale", a spus Filote.
Angela Filote a precizat că în momentul de faţă există patru propuneri legislative pe tema falimentului personal, iar Comisia Europeană a studiat toate aceste proiecte, cel mai recent fiind un proiect inspirat din experienţa mai multor state europene în acest domeniu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
"Sperăm să rămână în Parlament numai una (propunere legislativă - n.r.) ca să ne fie tuturor mai uşor să ne uităm pe o singură versiune de lege şi să ne putem pronunţa pe acea versiune de lege. (…) Principala noastră îngrijorare nu este legată atât de litera legii, cât de felul în care ea urmează să se aplice şi vrem să ne asigurăm că în România atât sistemul bancar, cât şi sistemul de consultanţă sunt pregătite pentru a aplica o astfel de lege", a mai spus Angela Filote.
Aceasta a adăugat că ideea unei astfel de legi este "să treacă clientul peste impas" şi că "înainte de a da o lege trebuie să ne asigurăm că există structura care să poată să pună în aplicare această lege, ca ea chiar să poată să aducă soluţii”.
Întrebată dacă România este pregătită pentru a pune în aplicare un astfel de act normativ, şefa Comisiei Europene în România a explicat că "sistemul este pe punctul de a se construi ca răspuns la ultimele crize”, inclusiv cea legată de francul elveţian.
Angela Filote a mai afirmat că, în ceea ce priveşte un termen limită pentru adoptarea în România a Legii falimentului personal, Comisia Europeană nu poate da termene limită decât în cazul legislaţiei europene, adăugând că "aici termenul limită mai degrabă şi-l dă Parlamentul român sau Guvernul, pentru că e o situaţie de care e clar că trebuie să se ocupe".
"Din punctul nostru de vedere ce e important este ca această lege să fie una de calitate şi ea să producă acele efecte juridice de care au nevoie cei care în momentul de faţă sunt într-un vid legislativ", a mai spus şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe