„Această ofertă făcută de domnul ministru (Gheorghe Ialomiţianu – n.r.), de noi, cu o corectă acordare a stimulentelor, este valabilă cu o singură condiţie: ca de mâine dimineaţă să se prezinte la birou şi să-şi reia munca„, a spus Blejnar.
El a menţionat că, în caz contrar, se va lua în considerare inclusiv o acţiune în instanţă pentru suspendarea grevei.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, le-a spus, joi, angajaţilor care protestează în instituţie, după discuţiile cu liderii sindicali, că stimulentele pe august şi septembrie vor fi deblocate, după ce o comisie formată din sindicalişti şi reprezentanţi ai MFP va analiza modul de acordare.