Rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, prof. univ. dr. Achim Moise, a declarat, joi, că procedura de analizare a cazului celor doi profesori este destul de lungă.
Astfel, cazul este discutat mai întâi de Comisia de etică, iar aceasta, după audierea celor doi, va propune Senatului Universităţii măsurile care se impun.
Moise a spus că membrii comisiei de etică vor trebui să stabilească dacă şi în ce măsură a fost afectată imaginea Universităţii de comportamentul celor doi profesori.
Potrivit sursei citate, cazul va ajunge, în a doua fază, la Senatul Universităţii, care va desemna o comisie de cercetare prealabilă, aceasta urmând să-i audieze din nou pe cei doi profesori, iar apoi va dispune sancţiuni pentru aceştia.
În final, decizia de sancţionare va fi luată într-o şedinţă extraordinară a Senatului Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia.
Rectorul Achim Moise a precizat că, probabil, toată această procedură va dura peste două săptămâni şi numai atunci se va şti dacă şi în ce fel vor fi sancţionate cele două cadre didactice.
Pe de altă parte, rectorul Achim Moise a spus că profesorului de informatică i-a fost respinsă candidatura pentru funcţia de şef al Centrului pentru Învăţământ la Distanţă, întrucât nu îndeplinea criteriile pentru această funcţie, respectiv nu este conferenţiar universitar, ci doar lector.
Moise a adăugat că se aşteaptă ca şi cel de-al doilea profesor implicat în scandal, profesorul de sport, să îşi retragă candidatura depusă pentru şefia Catedrei de Pedagogie, Psihologie şi Didactică.
Citeşte şi: