- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANI cere cercetarea Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese
Inspectorii ANI au sesizat Parchetul instanţei supreme în cazul Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese, deoarece în timpul mandatului de ministru a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat suma de aproape 40.000 de lei.
ANI cere cercetarea Ecaterinei Andronescu pentru conflict de interese (Imagine: Dragos Bota/Mediafax Foto)
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu în 11 martie 2011, cu privire la nerespectarea de către Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a regimului juridic al conflictului de interese.
Potrivit ANI, din 2004, Andronescu exercită funcţia de rector şi ordonator de credite al Universităţii Politehnica. În perioada 2000 - 2003 şi, respectiv, 2008 - 2009, mandatul de rector şi ordonator de credite al Universităţii din Bucureşti a fost întrerupt pentru îndeplinirea demnităţii publice de ministru al Educaţiei şi Cercetării, respectiv, al Educaţiei, Cercetării şi Inovării. În prezent, Ecaterina Andronescu se află în exercitarea celui de-al patrulea mandat consecutiv de parlamentar (1996 - 2008 - deputat şi 2008 - prezent - senator).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
Andronescu a fost informată în 8 aprilie cu privire la declanşarea procedurii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Aceasta s-a prezentat în 27 mai la sediul ANI, unde a luat cunoştinţă de faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei conflictului de interese, precum şi de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare şi a depus la dosarul cauzei punctul de vedere al persoanei evaluate.
Inspectorii ANI susţin că în perioada 12.02.2009 - 30.09.2009, mandatul de rector şi ordonator de credite al Universităţii Politehnica din Bucureşti a fost întrerupt pentru îndeplinirea demnităţii publice de ministru al Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
În 8 septembrie 2008, Andronescu a semnat Decizia nr. 302, prin care a fost desemnat manager al proiectului "Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere", funcţie în baza căreia a încasat, în perioada octombrie 2009 - aprilie 2011, suma de 39.843 lei, susţine ANI.
Potrivit inspectorilor de integritate, în perioada îndeplinirii funcţiei de ministru, Andronescu nu s-a suspendat din funcţîia de manager de proiect.
În aceste condiţii, ANI susţine că Ecaterina Andronescu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ca urmare a obţinerii unui beneficiu patrimonial şi a semnării documentelor din cadrul proiectului.
Contractul de finanţare POSDRU datat 25.09.2008, a avut o finanţare iniţială nerambursabilă în valoare de 18.130.000 lei, fiind încheiat între Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Universitatea Politehnica din Bucureşti. Suma iniţială de finanţare a fost redusă printr-un act adiţional până la valoarea de 14.350.688,16 lei (fără TVA), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa de 2%, respectiv 292.871,19 Lei, având ca sursă de
finanţare contribuţia beneficiarului, Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Inspectorii de integritate au făcut demersuri pentru anularea contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a
constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.
ANI a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibila săvârşire de către Ecaterina Andronescu a infracţiunii de conflict de interese.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO