- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.07.2014, 12:48)
- Departamentul Social - Mediafax
ANI: Fosta judecătoare de la ICCJ Georgeta Barbălată nu poate justifica peste 60.000 de euro
Fosta judecătoarea de la ICCJ Georgeta Barbălată nu poate justifica peste 60.000 de euro, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cerând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să verifice averea acesteia.
Urmărește
994 afișări
Fosta judecătoare de la ICCJ Georgeta Barbălată (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 199.536 de lei (peste 60.400 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Georgeta Barbălată, fost judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
"În perioada ianuarie - aprilie 2007, Barbălată Georgeta a realizat venituri salariale în cuantum de 31.664 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 231.200 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 199.536 lei (aprox. 60.465 euro)", se arată într-un comunicat de presă al ANI transmis luni agenţiei MEDIAFAX.
Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să verifice averea Georgetei Barbălată din perioada exercitării funcţiei publice. Georgeta Barbălată a fost judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 8 iulie 2004 - 31 august 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
Fosta judecătoare de la ICCJ a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.
În 15 mai, Georgeta Barbălată a fost condamnată de ICCJ la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului şi a fost achitată pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, sentinţa nefiind definitivă.
În acelaşi dosar, foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, precum şi fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Ilfov Mihai Vlad au fost achitaţi pentru acuzaţiile legate de divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii.
Foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, judecătoarea Georgeta Barbălată şi fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost trimişi în judecată în aprilie 2013, pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii, unele dintre acestea fiind din cauze ce privesc siguranţa naţională. Marcel Sâmpetru era consilier la Consiliul Superior al Magistraturii la data comiterii faptelor, iar George Bălan era membru al CSM.
Potrivit anchetatorilor, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, prin poziţiile pe care le ocupau, respectiv de membru CSM şi consilier în acest for, precum şi prin conexiunile la nivel politic, i-ar fi transmis lui Mihai Vlad solicitări privind obţinerea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în beneficiul lor sau al altor persoane, în special pentru a-şi asigura apărarea în cazul unor eventuale anchete penale. Totodată, Sâmpetru şi Bălan s-ar fi asigurat de protecţia lui Mihai Vlad, respectiv de menţinerea acestuia în funcţia de şef al SIPI Ilfov, "în interesul comun al asocierii", notau procurorii DNA, în documentul citat.
Georgeta Barbălată a fost acuzată că, în 10 iulie 2012, a aflat că procurorii DNA au solicitat instanţei supreme autorizarea percheziţiilor la domiciliile lui Mihai Vlad, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, în dosarul în care cei trei erau cercetaţi penal. Judecătoarea l-ar fi avertizat pe Mihai Vlad, prin intermediul altei persoane, că domiciliul său ar putea să fie percheziţionat şi că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru şi DNA, asigurându-i astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală, potrivit procurorilor.
De asemenea, Georgeta Barbălată ar fi dispus emiterea unor mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), apoi i-ar fi divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, "acţiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranţa statului". Mihai Vlad ar fi transmis apoi aceste date şi numele persoanelor faţă de care s-au emis mandate de siguranţă naţională lui George Bălan şi Marcel Sâmpetru, a mai arătat DNA.
George Bălan şi-a dat demisia din magistratură în noiembrie 2012. Preşedintele Traian Băsescu a semnat în 15 ianuarie decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Şi Marcel Sâmpetru a demisionat din magistratură, decretul de eliberare din funcţie fiind publicat în 1 august 2012.
Comisarul şef Vlad Mihai a fost retras de la conducerea SIPI Ilfov şi delegat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, anunţa DGIPI în 12 iulie 2012.
În 3 septembrie 2012, Georgeta Barbălată, judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost suspendată din funcţie de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.
Citește pe alephnews.ro: SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Selectează Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…” Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe