- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.10.2012, 13:36)
- Departamentul Social - Mediafax , Lucia Efrim - Mediafax ,
ANI, membru cu drepturi depline în Asociaţia Internaţională a Autorităţilor Anticorupţie
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a devenit membru cu drepturi depline al Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, în urma deciziei adoptate de Comitetul Executiv al IAACA.
Urmărește
74 afișări
ANI, membru cu drepturi depline în Asociaţia Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie (Imagine: Laszlo Mihaly/ Mediafax Foto)
"Cu o componenţă de peste 300 de instituţii cu rol în combaterea şi prevenirea corupţiei şi peste 2000 de membri individuali (procurori, investigatori, experţi etc.), IAACA are ca scop înlesnirea procesului de implementare a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC) şi dinamizarea cooperării internaţionale între instituţiile de profil", explică ANI într-un comunicat remis presei miercuri.
Astfel, Agenţia Naţională de Integritate îşi continuă activitatea de a furniza şi beneficia de bune practici în materia conceptului de integritate, cu sprijinul actorilor internaţionali. Precizăm faptul că unul dintre obiectivele strategice asumate de Agenţie este promovarea propriului model instituţional la nivel global.
De asemenea, menţionăm faptul că, la sfârşitul anului 2011, Agenţia Naţională de Integritate a devenit membru cu drepturi depline al reţelei Partenerilor Europeni Împotriva Corupţiei (EPAC), cu sprijinul şi la recomandarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
E stirea începutului de an! Monica Gabor a devenit mămică pentru a doua oară! Decizia luată de Mr. Pink
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe