ANI: Un consilier judeţean de Mehedinţi, în incompatibilitate, fiind şi funcţionar la Casa de Pensii

Publicat: 25 03. 2011, 10:57
Actualizat: 06 11. 2012, 13:54

Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost sesizată, în 23 noiembrie 2010, de către organizațiile PSD și PNL Mehedinți cu privire la exsitenţa acestei incompatibilităţi, precizează, vineri, agenţia.

Constantin Iftimie a fost numit consilier judeţean în 27 iunie 2008, mandat valabil până în 2012.

În perioada 26 octombrie 2009 – 12 iulie 2010 el a avut şi calitatea de funcționar public, fiind director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.

Conform datelor înscrise la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Iftimie a deţinut, în perioada 26 octombrie 2009 – 14 mai 2010, calitatea de comerciant persoană fizică.

În 4 martie 2011, Constantin Iftimie a înștiințat, prin intermediul unei scrisori recomandate despre constatarea stării de incompatibilitate și a fost invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens.

El s-a prezentat la sediul ANI în 18 martie, când a depus şi un punct de vedere prin care a precizat că a deținut „în perioada 26.10.2009 – 12.07.2010, atât calitatea de funcționar public – Director coordonator în cadrul Casei Județene de Pensii Mehedinți, cât și funcţia de Consilier Județean în cadrul Consiliului Județean Mehedinți”, fară a face însă şi alte mențiuni.