- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.02.2020, 10:17)
- Departamentul Social - Mediafax
Anisie: Schimbul de bune practici între statele UE în cazul mobilităţii elevilor, necesar
- Monica Anisie a participat, joi, la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, organizată la Bruxelles de preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene.
- În cadrul reuniunii a fost adoptată Rezoluţia Consiliului privind educaţia şi formarea profesională în Semestrul European: asigurarea dezbaterilor pertinente cu privire la reforme şi investiţii.
Urmărește
273 afișări
Anisie: Schimbul de bune practici între statele UE în cazul mobilităţii elevilor, necesar
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că schimbul de bune practici între statele Uniunii Europene, în ceea ce priveşte mobilitatea elevilor, studenţilor şi a forţei de muncă, este necesar, se arată într-un comunicat de presă, transmis vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Monica Anisie a participat, joi, la reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport, organizată la Bruxelles de preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii a fost adoptată Rezoluţia Consiliului privind educaţia şi formarea profesională în Semestrul European: asigurarea dezbaterilor pertinente cu privire la reforme şi investiţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LinkedIn Premium e acuzat că a partajat mesaje cu terți pentru a antrena modele de Inteligență Artificială. Cum se apără compania
-
Călin Georgescu: „Se discută ca, în cazul în care aş fi oprit, aş putea să iau legătura cu cineva din zona suveranistă şi să devin prim-ministru”
-
Daniel Fenechiu: Exclus ca Ilie Bolojan să dea înapoi în privinţa concedierilor
-
Trump va susţine un discurs la Forumul Economic Mondial de la Davos, temele fiind încă neclare
Totodată, ministrul Monica Anisie a luat parte la dezbaterea publică cu tema Circulaţia creierelor - o forţă motrice pentru Spaţiul European al Educaţiei. În intervenţia sa, ministrul român a subliniat că mobilitatea este un element esenţial al liberei circulaţii şi al cooperării europene, însă experienţele statelor membre sunt diferite.
„Considerăm că este necesar un schimb permanent de informaţii şi bune practici între statele membre în ceea ce priveşte mobilitatea elevilor, studenţilor şi a forţei de muncă. Începând cu anul 2016 finanţăm proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din Diaspora, cu scopul de a facilita schimburile de experienţă şi expertiză ce au la bază competenţe dobândite de tinerii cercetători români aflaţi în Diaspora şi cei din ţară, în vederea consolidării cooperării dintre aceştia”, a afirmat ministrul Educaţiei, în intervenţia avută în cadrul reuniunii de la Bruxelles.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a subliniat, de asemenea, că iniţiativa privind constituirea reţelelor de Universităţi Europene creează premise pentru o mobilitate echilibrată şi cooperare consolidată, apreciind că primele reţele europene de universităţi vor putea să ofere în următorii 2-3 ani informaţii privind soluţiile identificate, instrumentele promovate şi rezultatele obţinute, inclusiv în ceea ce priveşte circulaţia creierelor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Donald Trump face schimbări în lume în a treia zi de mandat. Țările UE ar putea fi supuse unor tarife vamale din partea SUA
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cel mai mare iceberg din lume, A23a, se deplasează spre insula britanică Georgia de Sud. Cât de gravă este situația
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe