Cod galben şi PORTOCALIU de inundaţii pe Dunăre. Zonele afectate

Publicat: 04 06. 2019, 15:26
Actualizat: 25 08. 2021, 01:16

Potrivit hidrologilor, în intervalul 5 iunie ora 600 – 15 iunie ora 16.00 intră în vigoare o avertizare cod galben pe Dunăre: sector aval de S.H.E.N. Portile de Fier – Zimnicea (judeţele Mehedinti, Dolj, Olt şi Teleorman), sector aval Isaccea şi ȋn Delta Dunării (judeţul Tulcea), iar în perioada 8 iunie ora 6:00 – 15 iunie ora 16:00 pe Dunăre: sector aval Zimnicea – Isaccea (judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Tulcea).

De asemenea, în intervalul 8 iunie ora 6:00 – 10 iunie ora 16:00 va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu pe Dunăre: sector aval Gruia – amonte Zimnicea (judeţele Mehedinti, Dolj, Olt şi Teleorman), iar din 10 iunie ora 6:00 – până pe 13 iunie ora 16:00 pe Dunăre: sector aval Calafat – amonte Giurgiu (judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu) şi Cernavodă – Hârşova (judeţul Constanţa).

Hidrologii anunţă creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de apărare.