ANM: Vremea răcoroasă se menţine şi în weekend. Ploi moderate şi intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor ţării

Vremea se va menţine răcoroasă şi în zilele de sâmbătă şi duminică, temperaturile fiind cuprinse între 12 şi 24 de grade, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Gabriela Băncilă. Ploi moderate cantitativ şi intensificări temporare ale vântului sunt aşteptate sâmbătă până la ora 23.00, în majoritatea zonelor ţării. În zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Urmărește
439 afișări
Imaginea articolului ANM: Vremea răcoroasă se menţine şi în weekend. Ploi moderate şi intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor ţării

Vremea răcoroasă se menţine şi în weekend. Ploi moderate şi intensificări temporare ale vântului, în majoritatea zonelor ţării

Potrivit meteorologului, vremea răcoroasă, care a debutat încă de la mijlocul aceste săptămâni, se va menţine la fel de rece şi în zilele de sâmbătă şi de duminică.

„Este deja mai rece. Putem vorbi, deja, despre o răcire a vremii despre care noi am vorbit încă de joi, în mesajul de informare pe care l-am emis. Pe parcursul zilei de joi, temperaturile maxime înregistrate în zona Banatului, Crişanei, au fost cu 10, 11 grade mai coborâte decât ar fi normal pentru această perioadă. Deci vremea s-a răcit încă de atunci. Răcirea vremii a continuat vineri, când s-a resimţit şi în regiunile sudice şi sud-estice. (...) În weekend, va fi o vreme rece. Sâmbătă vor fi temperaturi între 12 şi 23 de grade, iar duminică între 13 şi 23-24 de grade. Deci, valori termice comparabile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriela Băncilă.

Sursa citată a mai precizat că cel mai rece va fi în zonele depresionare ale Transilvaniei, unde termometrul va înregistra maximum 14 sau 15 grade.

De asemenea, în Maramureş vor fi temperaturi de 11-12 grade, iar în Bucureşti, de 20-21 de grade sâmbătă.

Potrivit ANM, în zonele de munte, precum şi în Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat şi pe arii restrânse în Moldova şi Dobrogea temporar va ploua.

Vor fi în special averse care mai pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi pe spaţii restrânse 20...25 l/mp şi izolat 30 l/mp.

În zona montană, la peste 2.000 de metri altitudine, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 45 - 55 km/h local în vest şi în sud-vest şi izolat şi trecător în restul ţării, iar pe crestele înalte rafalele vor depăşi 65 - 70 km/h.

Informarea ANM este în vigoare sâmbătă, în intervalul orar 10.00 - 23.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici