ANOFM: Peste 5.800 de posturi vacante la nivel naţional, în perioada 2 - 8 decembrie
Peste 5.800 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional în perioada 2 - 8 decembrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Braşov, Timiş, Harghita, Tulcea şi Ilfov, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
ANOFM: Peste 5.800 de posturi vacante la nivel naţional, în perioada 2 - 8 decembrie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax foto)
Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt oferite în total 5.809 locuri de muncă.
Cele mai multe posturi vacante sunt în Bucureşti (605) şi în judeţele Iaşi (544), Braşov (464), Timiş (346), Harghita (290), Tulcea (205), Ilfov (189), Arad (181), Prahova (173), Sibiu (172), Vaslui (160) şi Bacău (154).
Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt: Caraş-Severin (şapte), Mehedinţi şi Cluj (câte 13), Olt (21), Ialomiţa (22), Galaţi (24), Buzău (31), Sălaj (41), Botoşani (44), Suceava (46), Alba (49), Giurgiu (57) şi Dâmboviţa (73).
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate în total 458 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri (inginer mecanic- 19, proiectant inginer electrotehnist- 17, inginer producţie- 12, proiectant inginer mecanic- 11, inginer de sistem sotfware şi inginer automatist - câte 6), programator (21), consilier vânzări asigurări (12), contabil şef (11), inspector asigurări (10), şef departament de mărfuri alimentare/nealimentare (nouă), consilier financiar-bancar (opt).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 5.351 locuri de muncă, cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (704), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (443), muncitor necalificat în industria confecţiilor (393), vânzător (176), lucrător comercial (141), agent securitate (131) şi muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (101).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO