Prima pagină » Social » ANPC a închis temporar Autogara Mototolea din Berceni pentru numeroase nereguli

ANPC a închis temporar Autogara Mototolea din Berceni pentru numeroase nereguli

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus închiderea temporară a Autogării Mototolea din Berceni și oprirea de la circulație a șase microbuze, în urma unui control efectuat joi la SC Mototolea Com Serv SNC.
ANPC a închis temporar Autogara Mototolea din Berceni pentru numeroase nereguli
Foto: Captura ecran
Andreea Tobias
17 apr. 2025, 20:40, Social

Acțiunea de control, coordonată de președintele ANPC Cristian Popescu-Piedone și directorul general Paul Anghel, a fost declanșată în urma sesizărilor primite de la consumatori.

Comisarii ANPC au constatat numeroase deficiențe grave: microbuze cu scaune murdare și tapițerie deteriorată, parbriz spart, oglinzi laterale sparte, sistem de aer condiționat nefuncțional, anvelope uzate și lipsa roților de rezervă.

De asemenea, operatorul economic funcționa cu o licență de transport expirată din 2023, fără autorizație de funcționare emisă de Primăria Sectorului 4 și fără autorizație ISU.

Autogara, sala de așteptare și toaletele destinate călătorilor prezentau urme grosiere de mizerie, instalații neprotejate, bănci insalubre și rugină.

Operatorul economic a fost amendat cu 35.000 lei.