ANOSR cere retragerea proiectului de modifcare a legii învăţământului

Publicat: 29 10. 2007, 14:37
Actualizat: 05 11. 2012, 16:14

”Din punctul nostru de vedere, documentul, pentru redactarea căruia nu au fost consultate nici organizaţiile studenţeşti şi nici sindicatele, apare în contextul alegerilor pentru funcţiile de conducere ale universităţilor, ce vor avea loc în 2008. Acest proiect, aşa cum a fost el conceput, avantajează anumite grupuri de interese. Nu se poate ca, în an electoral, pentru alegerea rectorilor să introduci, în procedură de urgenţă, o iniţiativă legislativă creată în avantajul celor deja aflaţi în staff şi care ar vrea să rămână în funcţii toată viaţa”, a mai spus preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Studenţii vor fi prezenţi, marţi, la Camera Deputaţilor, unde va fi luată în discuţie iniţiativa legislativă a parlamentarilor. ”În cazul în care proiectul va fi adoptat, studenţii îşi rezervă dreptul să declanşeze ample acţiuni de protest, mergând până la bolcarea anului universitar.

Membrii ANOSR consideră inadmisibilă introducerea mandatelor de durată nelimitată, ceea ce nu este democratic şi riscă să introducă practici pe care le-au considerat încheiate definitiv în decembrie 1989. Ei atenţionează asupra faptului că, potrivit proiectului, membrii comunităţii universitare au dreptul de a lua parte la conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot secret, potrivit Cartei universitare, fiind tăiată însă menţiunea, "pentru perioade de 4 ani”.