- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.09.2013, 21:41)
- Andi Manciu
Antonescu: Susţin ideea unei legi de amnistie pentru primarii în conflict de interese "public-public"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că susţine ideea unei legi de amnistie în legătură cu aleşii locali în cazul cărora ANI a sesizat un conflict de interese de tip "public-public", iar în situaţia incompatibilităţilor, un recurs în interesul legii al MJ.
Urmărește
555 afișări
Antonescu: Susţin ideea unei legi de amnistie pentru primarii în conflict de interese "public-public" (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
"Eu cred că trebuie găsită o rezolvare şi pentru situaţiile trecute, pentru că aceşti oameni nu pot fi scoşi din locurile în care au fost aleşi de cetăţeni pentru că unii dintre ei respectând de pildă norme şi prevederi europene ISPA, erau în procesul de preaderare care le cerea unui primar sau unui consilier să reprezinte comunitatea. Nu avem de fapt, cel puţin potrivit filosofiei occidentale, un conflict de interese pentru că un conflict de interese este între public şi privat, acolo avem public – public", a susţinut Antonescu la RTV.
Liderul PNL a precizat că ANI ar fi trebuit să sesizeze legiuitorul cu privire la "o greşeală de legislaţie".
"Soluţia mea, pe care doresc să o discutăm, şi cred că o putem adopta, ca să scoatem aceşti oameni care nu au greşit dintr-o situaţie imposibilă este pe de o parte o lege de amnistiere în ceea ce priveşte conflictul de interese – pentru că asta e acuzaţie penală şi amnistierea poate să acţioneze retroactiv strict pe aceste speţe (ale aleşilor locali care s-au regăsit în societăţile de utilităţi publice, n.r.), iar în ceea ce priveşte incompatibilităţile cred că aici trebuie să solicităm ministrului Justiţiei un recurs în interesul legii", a afirmat Antonescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Liderul PNL a precizat că această idee va fi discutată la nivelul USL, precizând că juriştii pe care i-a consultat susţin această variantă.
Premierul Victor Ponta a declarat, în vară, că aşteaptă deciziile instanţelor privind incompatibilitatea reclamată de ANI în privinţa mai multor primari şi consilieri locali, pentru ca apoi Guvernul să se consulte cu ANI şi cu Parlamentul pentru a găsi o soluţie la această situaţie.
Aproximativ 1200 de primari se află în situaţie de incompatibilitate, din cauza prezenţei în conducerea societăţilor comerciale aflate în subordinea lor, a anunţat, în august, pentru Gândul, Mariana Gâju, prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din ţară, ea menţionând că 80% dintre aceştia ar fi de la USL.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe