Cosmin Drăgan, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat preventiv, miercuri, pe 29 de zile, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la solicitarea procurorilor.
Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Craiova, Cristina Crăciunoiu, a declarat că în rezoluţia procurorilor Parchetului Tribunalului Dolj prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Drăgan este specificat că acesta este recidivist, el fiind condamnat în 8 aprilie 2009 de Judecătoria Târgu Jiu la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la furt calificat.
Tot în rezoluţia procurorilor se arată că, urmare a ecoului faptelor precum şi a prezenţei mass-media la locul unde a avut loc incidentul, „s-a mărit rezonanţa socială a faptei”, a mai spus Cristina Crăciunoiu, care a precizat că procurorii au constatat că Drăgan este recidivist şi condamnat la închisoare cu suspendare consultând fişa de cazier a acestuia.
Iniţial, IPJ Dolj afirma că tânărul de 22 de ani nu are antecedente penale.
Avocatul lui Cosmin Drăgan a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă a Judecătoriei Craiova privind arestarea preventivă a tânărului.
La ora transmiterii acestei ştiri, Drăgan părăsise sediul Judecătoriei şi era dus în arestul IPJ Dolj.
Drăgan a fost reţinut, marţi după-amiază, pe 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a fost adus, miercuri dimineaţă, la 8.00, la Parchetul Tribunalului Dolj, pentru audieri, iar în jurul orei 10.00 a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.