Antonie Solomon, interpret de muzică populară pentru câteva mii de participanţi la Zilele Craiovei

Câteva mii de craioveni au participat, vineri seară, la spectacolul de muzică populară organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor municipiului, pe scena amplasată în cartierul Craioviţa Nouă urcând şi primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, care a interpretat o melodie populară.

Urmărește
164 afișări
Imaginea articolului Antonie Solomon, interpret de muzică populară pentru câteva mii de participanţi la Zilele Craiovei

Antonie Solomon, interpret de muzică populară pentru câteva mii de participanţi la Zilele Craiovei (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Antonie Solomon a urcat pe scena pe care cânta Ansamblul "Maria Tănase", vineri seară, în jurul orei 21.00, alături de interpreţii de muzică populară Constantin Enceanu şi Petrică Mâţu Stoian.

Cei trei au interpretat împreună o melodie populară despre părinţi. "La mulţi ani Craioviţa! La mulţi ani craioveni!", li s-a adresat primarul Antonie Solomon, care nu-şi poate exercita mandatul după ce magistraţii Tribunalului Galaţi i-au interzis să-şi exercite funcţia.

"Îi dau un 10 pentru prestaţia dumnealui, pentru că este primarul din inimile noastre, dar nu îi dau un 10 cu felicitări pentru că mai are câteva lucruri de pus la punct", a afirmat Constantin Enceanu, care este şi directorul Ansamblului "Maria Tănase".

La spectacolul de muzică populară de vineri seară au participat câteva mii de craioveni, organizatorii amplasând în apropriere de scenă grătare şi dozatoare de bere.

"Merge vânzarea. Până acum, am vândut peste 25.000 mici. E frig afară, iar lumea se mai încălzeşte mâncând un mic bine pregătit", a spus unul dintre comercianţii din cartierul Craioviţa Nouă.

Zilele Craiovei continuă şi sâmbătă cu acordarea premiilor "Mozaicul", Ziua Recoltei, un concurs de şah blitz, o competiţie de dans sportiv sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, seara urmând să susţină concerte pe Velodromul din Parcul Romanescu formaţiile Iris, Voltaj şi Magazinul de Muzică.
Cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Craiovei, care a început în 22 octombrie, se va încheia marţi, 26 octombrie.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, lider al PDL Craiova, a fost arestat preventiv, în 3 martie, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual. El a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, iar în 7 iulie a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

În 10 martie, Solomon a fost suspendat din funcţia de primar, după ce prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, a semnat ordinul în acest sens.

Solomon este acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.

Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat din arest în 8 septembrie, prin decizia Curţii de Apel Galaţi.

Judecătorii au decis ca Solomon să fie pus în libertate, dar au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părasi municipiul Craiova decât cu acordul organului judiciar, au impus inculpatului să nu ia legătura cu ceilalţi inculpaţi şi i-au interzis acestuia să îşi îndeplinească funcţia în exercitarea căreia se presupune că au fost săvârşite infracţiunile.

Cererile lui Antonie Solomon de înlocuire a interdicţiei de a părăsi localitatea cu interdicţia de a părăsi ţara şi de încetare a obligaţiei de a nu-şi exercita funcţia pe care a deţinut-o înainte de a fi arestat, au fost respinse, miercuri, de Tribunalul Galaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici