Ucraina acuză Rusia că a furat cereale în timpul războiului
Întrebat în legătură cu acuzaţiile, Kremlinul a declarat că nu are informaţii în acest sens.
Ministerul ucrainean de Externe condamnă, într-o declaraţie scrisă, „acţiunile criminale ale Federaţiei Ruse în aşa-numita expropriere a culturilor de la fermierii din regiunea Herson” din sudul Ucrainei.
Instituţia nu a oferit alte detalii despre presupusul furt de cereale din regiunea Herson, al cărei oraş principal este ocupat de forţele ruseşti încă din primele zile ale invaziei, din 24 februarie.
„Jefuirea cerealelor din regiunea Herson, precum şi blocarea transporturilor din porturile ucrainene şi minarea căilor de transport maritim ameninţă securitatea alimentară mondială”, a declarat ministerul. „Cerem Rusiei să oprească furtul ilegal de cereale, să deblocheze porturile ucrainene, să restabilească libertatea de navigaţie şi să permită trecerea navelor comerciale”.
Biroul procurorului general ucrainean a declarat, într-o declaraţie separată, că a deschis un dosar penal privind acuzaţiile potrivit cărora soldaţii ruşi, ameninţând cu violenţa, ar fi sustras, la 26 aprilie, 61 de tone de grâu de la o întreprindere agricolă din regiunea Zaporizhzhia, în sudul Ucrainei.
Reuters nu a putut verifica imediat această afirmaţie.
Întrebat de Reuters dacă Kremlinul avea informaţii despre acuzaţiile Ucrainei, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram: „Nu. Nu ştim de unde provin aceste informaţii”.
Potrivit datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor, Ucraina a fost al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume în sezonul 2020/21, vânzând 44,7 milioane de tone în străinătate. Volumul exporturilor a scăzut brusc de la invazia rusă.
„Prin acţiunile sale ilegale, Rusia jefuieşte nu doar Ucraina, ci şi consumatorii din străinătate. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că aproximativ 1,7 miliarde de oameni s-ar putea confrunta cu sărăcia şi foametea din cauza întreruperilor alimentare ca urmare a unui război la scară largă purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat Ministerul ucrainean de Externe.