Prima pagină » Social » Apel la 112 conform căruia un copil a căzut în râul Ciorogârla, iar mama s-a aruncat după el

Apel la 112 conform căruia un copil a căzut în râul Ciorogârla, iar mama s-a aruncat după el

ISU Ilfov şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov au trimis mai multe echipaje în zona râului Ciorogârla, sat Olteni, după ce la 112 s-a semnalat, iniţial, că un copil ar fi căzut în apă, iar apoi că şi mama sa s-a aruncat în apă să-l caute, niciunul dintre ei neieşind la suprafaţă.
27 mai 2011, 18:59, Social

Incidentul ar fi avut loc, potrivit apelului, în zona satului Olteni, comuna Clinceni.

Ulterior, la 112 a fost primit un alt apel conform căruia şi mama copilului a ajuns la faţa locului şi s-a aruncat în apă să-l caute.

Niciunul dintre ei nu ar fi ieşit la suprafaţă.

Ambulanţa Bucureşti – Ilfov a trimis la faţa locului mai multe echipaje, iar ISU Ilfov a trimis scafandri.