- Home
- Social
- SLATINA, (27.09.2019, 13:02)
- Carmen Dumitrescu Rusan
Apelurile suspecte dintre Dincă şi şeful de la Permise Olt. Poliţistul-şef a intrat în concediu medical
Şeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, audiat de către poliţiştii delegaţi la Caracal, după ce între acesta şi Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morţii Alexandrei, şi-a luat concediu medical.
Urmărește
4620 afișări
Apelurile dintre Şeful Serviciului de Permise Olt, audiat după ce a avut convorbiri cu Dincă, în concediu medical
Subprefectul judeţului Olt, Florin Dumitru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, aflat în subordinea Prefecturii Olt, Florin Hoară, a intrat în concediu medical începând de vineri, 27 septembrie.
Înainte, Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă.
„Din datele pe care le avem de la Serviciul de Permise Auto, Florin Hoară a avut trei zile de concediu de odihnă în această săptămână. Cererea a fost făcută pentru zilele de marţi, miercuri şi joi. De azi (vineri - n.r.) domnul Hoară este în concediu medical, după cum ne-a precizat locţiitorul dumnealui", a spus Florin Dumitru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
De asemenea, subprefectul de Olt a precizat că luni se va discuta la Prefectura Olt dacă se că impune vreo măsură în cazul şefului Serviciului de Permise Auto.
„Prefectul de Olt participă la şedinţa cu prefecţii din ţară şi va reveni luni la birou. Luni va exista probabil şi o discuţie privind situaţia şefului de la Serviciul de Permise Auto", a spus subprefectul de Olt.
Joi, şeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Florin Hoară, a fost audiat de către poliţiştii delegaţi la Caracal, după ce între acesta şi Gheorghe Dincă au existat mai multe apeluri în perioada anterioară morţii Alexandrei,au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, Florin Hoară, şeful Serviciului Public Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, a fost audiat în calitate de martor în cursul zilei de joi.
Audierile au venit în contextul în care pe telefonul lui Gheorghe Dincă erau mai multe apeluri către şi dinspre Florin Hoară. Surse apropiate anchetei spuneau că ar fi vorba despre mai multe apeluri, acestea fiind date într-o perioadă mai lungă de timp.
Contactat de MEDIAFAX, Florin Hoară a spus doar că a fost audiat în calitate de martor, fără a da alte detalii despre cauză.
Potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX, poliţistul a spus anchetatorilor că discuţiile ar fi fost legate de achiziţionarea unui teren.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe